Incidentul a avut loc în zona Tempe Town Lake, în apropierea oraşului Phoenix. Mai multe vagoane al unui tren care transporta combustibili au deraiat şi au luat foc. O parte din tren s-a prăbuşit, iar unele vagoane au căzut într-o parcare.
Potrivit autorităţilor, în urma incidentului nimeni nu a fost rănit, însă o persoană a fost transportată la spital din cauza intoxicaţiei cu fum. Pentru a stinge incendiul a fost nevoie de peste 90 de pompieri.
Martorii susţin faptul că flăcările erau atât de puternice încât părea o „scenă din iad” , potrivit presei americane.
O anchetă a fost declanşată pentru a se afla cauzele acestui incident extrem de grav.
Adăuga comentariu