De asemenea, potrivit sursei citate, Pentagonul a comunicat că nu se va conforma cererii congresmenilor de predare a unor documente în legătură cu suspiciunile că Trump ar fi cerut Ucrainei anchetarea principalului rival politic al său, acţiune ce demonstrează hotărîrea liderului SUA de a bloca ancheta iniţiată de democraţi.
Reprezentaţii vicepreşedintelui au declarat că Pence nu va da curs solicitării congresmenilor de a preda documentele privind conversaţia telefonică al lui Trump cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Avocatul Pence, Matthew Morgan, a motivat că ancheta, iniţiată de trei comisii parlamentare, nu a fost pînă în acest moment autorizată de Camera Reprezentanţilor.
La rîndul său, avocatul lui Giuliani, Jon Sale, a declarat că documentele cerute de congresmeni de la Giuliani sînt vizate de principii juridice care protejează relaţia avocat-client şi comunicaţiile prezide
Liderul democrat Adam Schiff a reacţionat la refuzul oficialilor americani de a coopera sugerînd că Administraţia Trump încearcă să obstrucţioneze Congresul SUA.
Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington.
Adăuga comentariu