Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, a semnat joi seară un decret prin care se ridică obligativitatea purtării măştii sanitare în cluburi de noapte, baruri şi restaurante ori în supermarketuri, precum şi la majoritatea locurilor de muncă, unde purtarea acesteia rămîne însă "foarte recomandată".
Masca de protecţie continuă să fie obligatorie pînă pe 15 iunie în transportul în comun, la toate tipurile de spectacole - cinema, teatru, muzică - precum şi cazul activităţilor sportive desfăşurate la interior.
Purtarea măştii rămîne obligatorie pentru angajaţii sau vizitatorii din unităţile sanitare sau centrele pentru persoane vîrstnice şi în şcoli, pînă la vacanţa de vară.
De asemenea, certificatul sanitar, fie în urma unui test negativ, fie a vaccinării, nu va mai fi obligatoriu de la 1 mai, în marea majoritate a cazurilor. Obligaţia de vaccinare rămîne în vigoare doar pentru personalul sanitar, pînă pe 31 decembrie.
Italia, care a ridicat obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber la jumătatea lunii februarie, a plătit un greu tribut COVID-19, cu peste 163.000 de decese de la începutul pandemiei.
Peninsula este, în acelaşi timp, una dintre puţinele ţări mari din UE care nu a ridicat în totalitate restricţiile asociate COVID-19.
Adăuga comentariu