Astfel, membrii FAA trebuie să înregistreze și să fotografieze orice obiect aerian neidentificat care intră în spațiul aerian japonez. Anunțul a fost făcut după ce Departamentul de apărare al Statelor Unite a anunțat înființarea unei echipe de lucru pentru investigarea OZN-urilor. Cu toate acestea, ministrul japonez al Apărării a declarat că nu există niciun caz cunoscut privind astfel de întîlniri, transmite digi24.ro.
Taro Kono a explicat faptul că protocolul a fost elaborat pentru cazurile în care în care membrii FAA s-ar putea întîlni cu aparate de zbor precum drone foarte avansate.
În luna aprilie, Pentagonul a dat publicității trei înregistrări video ale Marinei Statelor Unite, care fuseseră clasificate inițial „top secret”, dar care au ajuns, printr-o scurgere de informații, pe internet. Înregistrările surprind „fenomene aeriene inexplicabile”, pe care mulți le consideră obiecte zburătoare neidentificate (OZN).
Pentagonul a motivat că a decis să declasifice aceste documente video tocmai pentru a veni în întîmpinarea nelămuririlor publicului, care se întreba dacă aceste înregistrări sînt sau nu reale și dacă mai există și altele.
Adăuga comentariu