Cutremure stiri: 501

Probioticele: ce foloase au în cazul copiilor

24 sep. 02:30   Sănătate
5 ore in urma 637 0

În industria suplimentelor alimentare, probioticele reprezintă un punct de căpătîi, datorită numeroaselor beneficii pentru sănătate.

Printre acestea se numără suplimentarea cu bacterii sănătoase la nivelul întregului corp, menținînd microbiomul natural în parametri normali. De asemenea, probioticele sînt adesea utilizate ca tratament complementar împotriva unor afecțiuni precum sindromul colonului iritabil, eczema și, chiar, împotriva răcelii sezoniere.

Majoritatea adulților folosesc probiotice fără a suferi reacții adverse, dar sînt probioticele o opțiune bună pentru copii? Află, mai jos, care este rolul probioticelor în sănătatea celui mic.

Ce sînt probioticele?

Bacteriile au o reputație proastă, dar nu toate tipurile de bacterii afectează organismul. Corpul are nevoie de anumite bacterii pentru a se menține sănătos. Bacteriile “bune” ajută la echilibrarea digestiei, susține absorbția de nutrienți și luptă împotriva altor agenți patogeni care îți pot face rău. Fiecare individ are, în organism, o comunitate întreagă de bacterii care poartă numele de microbiom. Microbiomul conține atît agenți benefici, cît și mai nocivi, și se compune din bacterii, virusuri și fungi.

Această comunitate de microorganisme se regăsește pe suprafața pielii, în tractul intestinal, în tractul urogenital și în salivă. Atunci cînd echilibrul dintre bacteriile bune și cele rele, din microbiomul natural al organismului, este perturbat, pot apărea anumite infecții și afecțiuni. De exemplu, consumul de anibiotice duce la uciderea bacteriei responsabile pentru o infecție, dar, în același timp, anulează și anumite bacterii benefice din corp, care mențin controlul asupra nivelului de bacterii nocive din organism. În acest fel, se permite accesul mai multor agenți patogeni nocivi în corp, ceea ce poate duce la apariția mai multor infecții. Printre cele mai frecvente infecții secundare se numără candida, infecțiile de tract urinar și infecțiile gastrointestinale.


Probioticele conțin bacterii benefice care se regăsesc în mod natural în corp. Acestea pot fi formulate prin combinarea mai multor tipuri de bacterii sau pot conține un singur tip de bacterii.

Este recomandat să incluzi probiotice în regimul alimentar al celui mic?

Microbiomul copilului se dezvoltă încă dinainte de naștere și se consolidează în primii ani de viață. Specialiștii susțin că un microbiom nesănătos este responsabil pentru numeroase boli din copilărie. Așadar, probioticele pot juca un rol important în menținerea sănătății microbiomului celui mic. Probioticele sînt un remediu natural binecunoscut în tratamentul diverselor afecțiuni ale copiilor. Potrivit unei cercetări1 din 2012, probioticele sînt al treilea supliment cel mai des administrat către cei mici.

Deși este nevoie de mai multe studii pentru a confirma beneficiile, precum și riscurile, consumului de probiotice de către copii, informațiile deținute în prezent sînt promițătoare. De exemplu, un studiu2 publicat în 2013 în jurnalul JAMA Pediatrics sugerează faptul că administrarea de probiotice la copiii foarte mici, mai precis în primele 3 luni de viață, poate ajuta în remedierea și prevenirea colicilor, constipației și a refluxului gastroesofagian. De asemenea, mai mulți experți susțin că probioticele pot fi folosite cu succes în tratamentul infecțiilor de tract respirator la copii.

Cu toate acestea, este important de reținut că probioticele pot veni la pachet și cu anumite riscuri, dacă nu sînt administrate corect. De exemplu, copiii care suferă de probleme ale sistemului imunitar pot deveni mai susceptibili în fața infecțiilor în urma unui consum necorespunzător de probiotice. Din acest motiv, este recomandat să consulți medicul pediatru înainte de a lua decizia de a administra probiotice celui mic, dacă știi că are un sistem imunitar slăbit.

Probiotice din alimentație sau suplimente?

Probioticele sînt adesea adăugate în diverse alimente, cum ar fi iaurturi sau brînză cottage. Acestea se regăsesc în mod natural în alimente fermentate, precum lapte bătut, kefir și sana. De asemenea, brînza proaspătă, obținută din lapte nepasteurizat, este o sursă bună de probiotice.

În ciuda faptului că probioticele sînt accesibile și din alimentație, nu există un răspuns clar cu privire la care sursă este mai bună. Deși, în mod normal, sursele alimentare sînt cele mai bune pentru asimilarea de nutrienți și alte elemente benefice, în cazul probioticelor este posibil ca cel mic să nu asimileze o cantitate suficientă strict din alimentație. Acest lucru se întîmplă deoarece probioticele din alimente adesea nu supraviețuiesc în procesul de manufactură și conservare.

Așadar, cel mai bine este să adopți o abordare holistică, oferindu-i celui mic surse alimentare variate, bogate în probiotice, dar și o suplimentare complementară. Ai grijă, însă, ca suplimentul ales să fie unul de calitate, în așa fel încît cel mic să aibă parte de un produs cît mai bine formulat și sigur pentru consum.

În concluzie, dacă remarci simptome precum constipație, colici și reflux gastroesofagian la copilul tău, este o idee bună să iei în calcul suplimentarea cu probiotice. Acestea pot acționa și în remedierea unor simptome asociate cu consumul de antibiotice, cum ar fi diareea. Nu în ultimul rînd, probioticele pot atenua eczema și chiar unele alergii la cei mici.

O idee bună este să te consulți cu medicul pediatru cu privire la consumul de probiotice. Întreabă medicul despre toate beneficiile probioticelor în dieta copilului, despre durata administrării suplimentelor, cît și despre doza recomandată. De asemenea, medicul pediatru îți poate pune în vedere situațiile în care nu este bine să îi dai copilului probiotice, dacă este cazul.

Nu uita, chiar dacă te decizi asupra unui supliment pe bază de probiotice, din alimentația copilului nu trebuie să lipsească lactatele bogate în culturi de probiotice, precum iaurt, kefir, sana și lapte bătut.
Dacă celui mic nu-I place gustul de iaurt, încearcă să îl asezonezi cu fructe, semințe și miere sau folosește-l drept garnitură la cartofi, orez sau pe post de dressing pentru salată. Copiilor le plac la nebunie smoothie-urile, astfel că te poți folosi de acest desert îndrăgit pentru a-I asigura aportul de iaurt copilului tău. În amestec poți adăuga fructele lui preferate, miere, vanilie sau cacao.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав