Cine va lupta cu corupția politică internațională pe meleagul moldovenesc

Jurnaliștii unui post TV au făcut un cupaj din afirmațiile președintei Maia Sandu. Despre ce nu ar vorbi, - vaccinare, votul diasporei , planurile de viitor ale șefei statului, chiar și despre conflictul transnistrean, - răspunsul este mereu același: reforma justiției și combaterea corupției.

Astăzi într-adevăr se vorbește mult despre combaterea corupției ca principala cauză a nenorocirilor Republicii Moldova. Președinta aleasă recent, ca orcicare alt candidat la șefia statelor de genul Moldovei și susținut de Occident, este un fel de lider în exprimarea și menținerea acestei teme. Se prevede o luptă nemiloasă cu corupția.

Este promisă și finanțarea transparentă a partidelor politice, și elaborarea măsurilor financiare de combatere a spălării banilor, și multe, multe altele, inclusiv posibile măsuri de reprimare a oficialilor corupți, precum și crearea tribunalului anticorupție (anume crearea ”tribunalului anticorupție” a fost punctul principal al programului Nataliei Gavriliță, pe care președinta a înaintat-o în calitate de candidat la funcția de premier). Și asta chiar dacă, la sfatul străinilor, avem CNA, PA, SPCSB, NON și alte structuri, datoria directă a cărora este anume combaterea corupției. Oare numărul acestor structuri nu este suficient? Sarcina este să se vorbească, sau corupția să fie dezrădăcinată în realitate? Dar dacă e să o dezrădăcinăm, este un proces îndelungat, care nu poate fi soluționat prin crearea a încă unei structuri birocratice, este rezultatul muncii liderilor patrioți, care nu depind nici de influența internă, nici de cea externă.

Unde este cauza și unde – efectul?

De fapt, anume mesajul privind eradicarea acestui rău a fost unul dintre mesajele-cheie în campania electorală a Maiei Sandu și găsește un răsunet fierbinte în cele mai largi pături ale populației. Într-adevăr, birocrația și dificultățile create cetățenilor de funcționarii și politicienii corupți, constituie o problemă mare, cu care trebuie să luptăm. Și chiar dacă în a.2020 Moldova s-a ridicat cu cinci trepte în ratingul «Indicele de percepție a corupției », pregătit de Transparency International, și a ocupat locul 115 din 180, ea se menține în continuare în lista țărilor cu un nivel destul de înalt al corupției.

Asta chiar dacă, vorbind despre corupția internă, în care un demnitar pentru mită prestează un serviciu unei persoane juridice sau fizice, unii evident încurcă cauza cu efectul.

În opinia noastră, corupția nu este cauza, ci efectul veniturilor mici ale persoanelor care activează în structurile publice, și ca urmare – nepopularitatea unei astfel de activități printre persoanele care pot fi considerate elite veritabile. La noi se consideră elită oricine așa sau altfel s-a cățărat în vîrful piramidei puterii. De fapt însă, criteriul apartenenței la elită trebuie să fie următorul: este vorba despre persoanele care au un nivel sporit de pregătire profesională și niciodată nu vor pune interesele personale mai sus de interesele statului pe care îl servesc. Acea elită, care are un orizont de planificare destul de vast, care are în față imaginea viitorului țării sale și care nu poate fi cumpărată cu niște mite banale, deoarece interesele ei nu se limitează la propriul buzunar.

Noi auzim multe despre aceea că lupta cu corupția este o prioritate. Însă noua putere practic nu vorbește despre aceea, cum reprezentanții ei vor dezvolta economia țării, pentru ca treptat să fie eliminată cauza principală a corupției, despre care am vorbit mai sus. De aceea se impune concluzia: oare sloganele privind corupția nu-s doar o parte din tehnologiile politice, testate în țările lumii a treia? Poate, scopul lor este obținerea voturilor alegătorilor, iar după accederea la putere – răfuiala cudizidenții care nu-s pe placul noii puteri și a curatorilor externi ai ei, învinuindu-i de corupție?

«Au tot dat sfaturi».

Alegătorul moldovean înțelege perfect, că Maia Sandu și partidul condus de ea, precum și membrii acestui partid au obținut sprijinul larg al curatorilor externi. Evident, acest sprijin are și aspecte financiare. Și aici apar concomitent mai multe întrebări:

• Cine-s acești curatori externi?
• Ce interese au ei în Republica Moldova?
• Coincid oare aceste interese cu interesele statului moldovenesc?
• Cum anume finanțează ei politicienii și activitatea politică a acestora, pentru a-i aduce la putere și apoi a menține puterea?
• Cum anume politicienii moldoveni veniți la putere cu ajutorul străinilor, fără de care ei nu ar fi ajuns la putere, răsplătesc acest ajutor?
• Oare o asemenea finanțare a politicienilor moldoveni nu este cea mai subtilă și periculoasă formă a corupției – corupția politică internațională?
• Oare dependența politicienilor moldoveni de sponsorii străini nu este cauza principală a faptului, că țara nu se dezvoltă și pierde masiv bani și populație?
• Oare pentru statul nostru nu este un pericol de moarte să trăiască cu mintea curatorilor străini mai ales acum, că în lume au loc schimbări titanice și noi nu înțelegem definitiv intențiile acelor forțe care au lansat schimbările ireversibile, potrivit lor, în evoluția civilizației contemporane ?
• Oare «sfaturile» străinilor, obligatorii de urmat pentru politicienii moldoveni sprijiniți de ei, nu-s cauza principală a problemelor noastre?

Răspunsul ni-l dă întreaga istorie a statului moldovenesc.

• Anul 1993 – la recomandarea străinilor, pe fondalul așteptărilor inflaționiste înalte, a fost introdus leul liber convertibil. Rezultatul - creșterea bruscă a importurilor frumos ambalate și începutul nimicirii unei părți considerabile din industria moldovenească, care producea mărfuri suficient de calitative, dar cu un aspect nu foarte atractiv. Cu timpul, am fi putut învăța să facem ambalaje frumoase, dacă ni s-ar fi permis să păstrăm propria producere. Belarusul, care nu a urmat aceste sfaturi, a știut să păstreze și să dezvolte propria industrie. Oare nu din această cauză Lucașenco nu a fost pe placul străinilor și vara trecută s-a încercat detronarea lui, sub masca luptei pentru democrație?
• Anul 1994 – privatizarea în masă contra bonuri patrimoniale, în cadrul căreia, iarăși la recomandarea străinilor, instituțiilor de privatizare li s-a interzis să achiziționeze pachetele de control ale întreprinderilor privatizate. Rezultatul – pierderea unei mari părți din întreprinderile industriale, care erau pline de datorii și au rămas pentru mult timp fără administrarea acționarilor. Străinii au implementat asemenea programe de privatizare în țările «bananiere» pentru a putea cumpăra ușor și ieftin acțiunile întreprinderilor care îi interesau. În acest fel, cu bani foarte mici, străinii au cumpărat o mare parte din industriile de zahăr, ulei și grăsimi, ghips și ciment ale tînărului stat moldovenesc.
• Anul 1995 – programul «Pămînt». În rezultatul realizării acestui program agricultura a fost practic distrusă. În loc să transforme colhozurile și sovhozurile în societăți pe acțiuni pentru a le păstra în forma unor gospodării agroindustriale mari, au împărțit totul: terenurile arabile, livezile, viile, fermele, brigăzile de tractoare, adică tot ce au putut. Agricultura Moldovei așa și nu și-a mai revenit după aceste reforme. Însă peste 10 ani după încheierea programului «Pămînt», aceeași străini au venit să implementeze deja programul de consolidare a terenurilor. Cu regret, nu l-au implementat. În rezultatul acestor programe, a fost practic pierdută cultura seminceră, cea a pepinierelor, cea de reproducere a animalelor de rasă – ramuri de care altă dată republica noastră era cu adevărat mîndră.
• La sfatul insistent (practic, impus) defrișăm pădurile pentru a exporta lemn în UE.
• Anii 1998 și 2009 – crize economice în lipsa totală a sprijinului oferit businessului din partea statului (tot la sfatul străinilor). A fost pierdută încă o parte din industrie.
• Anul 2013 – transmiterea gratuită a aeroportului Chișinău în concesiune, cu sprijinirea guvernului ”proeuropean” Leancă din partea UE.
• Anul 2014 – furtul miliardului, cu sprijinirea deplină a guvernului ”proeuropean” Leancă din partea UE.
• Anul 2018 – privatizarea AIR Moldova cu bani destul de mici, cu sprijinirea deplină a guvernului ”proeuropean” Filip din partea UE.
• Pe parcursul tuturor anilor de independență – cu gestionarea externă completă, crearea sistemului financiar-bancar incapabil să finanțeze dezvoltarea economiei; implementarea politicii de creditare, separat în lei și monedă străină, care încurajează importurile; înăsprirea permanentă a standardelor de creditare a agenților economici de către băncile comerciale; reformarea treptată a Băncii naționale în așa fel, ca resursele ei să fie total excluse din sistemul de dezvoltare a statului.
• Retragerea din Moldova peste hotare, la cererea FMI, a mijloacelor obținute de exportatori și gastarbiteri (așa zisele rezerve).
• Reducerea permanentă a programelor sociale sub presiunea instituțiilor financiare internaționale.
• Străinii nu ne-au sfătuit deloc cum poate țara cîștiga bani. Sfaturile au fost numai despre cum să reducem cheltuielile și să împrumutăm de la unchii de peste hotare în așa fel, ca banii primiți imediat să fie trimiși înapoi (peste hotare) în rezerve.
• Implementarea sistemului educațional care contribuie la degradarea generației în creștere. Multe țări încep să renunțe la sistemul de la Bologna, care nu s-a justificat. Iar noi, care am avut un sistem al studiilor medii și superioare de calitate, continuăm să ne mutilăm copiii. Întrebare: de dragul cui?
• Moldova în mod repetat și-a declarat cursul neclintit spre integrarea europeană, iar ambasadorii statelor occidentale declarau că sprijină acest curs și salută «reformele prooccidentale» din Moldova. Totuși, nu putem trece cu vederea că anume în timpul guvernărilor prooccidentale Moldova a fost jefuită deosebit de nemilos.

Trebuie să menționăm, că în toată perioada de independență străinii nu ne-au dat măcar un sfat cum să cîștigăm bani. Toate sfaturile au fost despre cum să reformăm justiția, «să combatem » сorupția, să împrumutăm de la unchii de peste hotare în așa fel, ca banii primiți imediat să fie trimiși înapoi (peste hotare) în rezerve.

«Pentru toate trebuie să plătești»

Ce fel de ajutor prietenesc este acesta, dacă în urma lui țara nu devine mai puternică și dezvoltată, ci doar slăbește și degradează ? Oare nu se impune consluzia că cineva ne folosește în propriile interese, pentru propriile agende de politică externă ?

Clar lucru, fără participarea «grupului de sprijin» din interior străinii nu ar fi putut face nimic. Pentru a ne putea folosi în continuare așa cum le convine, «prietenii» noștri externi îi ajută să vină la putere pe oamenii lor. Adică, pe cei care vor promova nu interesele propriei țări, da cu totul alte interese.

Cum îi ajută? Prin finanțarea diferitor ONG, în care acești oameni realizează proiecte de care nimeni nu are nevoie, primind un salariu bunicel, alocă acestor «specialiști» diverse granturi, îi asigură cu lucru pe post de experți în așa țări, cum este a noastră… De acest « lucru » nu are nevoie nici țara noastră, nici poporul moldovenesc, însă aici totul este «legal»!?

Și aici noi revenim la tema corupției, pe care străinii și persoanele care lucrează pentru ei ne cheamă să o combatem. Spre exemplu, președintele Consiliului european Charles Michel, care ne-a vizitat luna trecută republica, a declarat: «Noi apreciem eforturile personale ale Maiei Sandu în vederea investigării furtului miliardului și combaterii corupției, însă așteptăm ca toți subiecții politici din Republica Moldova să acționeze în interesul cetățenilor. UE oferă în acest sens tot sprijinul necesar».

Mereu ne cheamă să combatem corupția și Peter Mihalco, ambasadorul UE în RM, care este «neliniștit de faptul că oameni implicați în escrocheria bancară participă la negocieri sau la procesul decizional în formarea guvernului». Această declarație l-a nedumerit pe deputatul Bogdan Țîrdea, care a menționat că «nici un deputat PSRM nu a participat la escrocheriile bancare, la furtul miliardului etc., mai mult - PSRM a fost primul care a descoperit aceste mașinații».

Deputatul mai atrage atenție faptului, că unii ambasadori străini administrează, de facto, țara noastră prin sponsorizarea a mii de ONG și mass-medii, prin care promovează politica necesară lor. Asta în timp ce, scrie Țîrdea pe pagina sa socială, «ei doar nu permit să fie băgat la închisoare vre-un unionist, oligarh, ministru AIE corupt».

O obiecție destul de rezonabilă. Oare «partenerii de dezvoltare» nu observau viața luxoasă a politicienilor tutelați de ei? Nu le observau palatele, mașinile scumpe, nu știau despre conturile deținute în băncile străine? Ce fel de corupție ar putea fi în Moldova fără băncile străine, prin care oficialii corupți își transferă sie acești bani corupți? Sau acolo nu înțelegeau că este vorba despre bani furați? Cine este principalul beneficiar în urma corupției moldovenești? Oare nu structurile financiare străine, în care erau sedimentați banii?

Totul va fi plătit. Cu terenuri, întreprinderi de stat, bogății subterane, bănci, independența și libertatea voastră. Pentru că orice colonie există doar pentru a fi jefuită de Metropolă. Cu mici excepții. De aceea la noi au și dispărut miliardele, băncile, aeroporturile, au fost comercializate toate întreprinderile de stat și concesiunate 60% din teritoriu! Dar pentru a ascunde că ne jefuiesc, colonizatorii vorbesc mult despre corupție și persoanele corupte, din cauza cărora, cică, poporul o duce prost. Și ce credeți? "Corupți" se pomenesc nu hoții înșiși, care-i deservesc pe străini, da cei care încearcă să combată acest fenomen.

Însă dacă le vom spune unora dintre politicienii noștri, că corupția trebuie căutată nu acolo unde vor ei, da acolo unde ea există în forma cea mai criminală, compradoră, trădătoare, probabil ei vor fi foarte mirați. Ei înșiși la sigur nu se consideră nici compradori, nici corupți. Ei s-au înscris în așa măsură în sistemul străin, în mecanismele lui, și în așa măsură se asociază cu el, că nu mai deosebesc unde se termină interesele altor state și încep interesele naționale ale Republicii Moldova.

Probabil, acest lucru este cel mai periculos – o parte din acești oameni nu vor să-și distrugă țara din intenții rele, obiectiv însă anume asta fac – intenționează sincer să combată corupția fără a conștientiza, că ei înșiși fac parte din cea mai periculoasă pentru viitorul țării rețea de corupție. Ei vor să învingă corupția, dar pornesc lupta din partea greșită, și rezultatul obținut nu este cel scontat.

Totuși, printre acest fel de «politicieni» există și de cei pe care «aici nu-i ține nimic», care au devenit parte a rețelei politice internaționale de corupție și care înțeleg perfect pentru cine și în ce scop lucrează.

Probabil, a venit timpul să începem a ne dumeri în aceste chestiuni.

Vladislav Bordeianu