Victoriabank continuă să-și susțină clienții și să furnizeze servicii în conformitate cu așteptările acestora. Printre acțiunile întreprinse de bancă în acest sens, pe parcursul ultimului an, se numără:
În toată această perioadă Victoriabank a continuat să își surprindă plăcut clienții cu oferte atractive în ceea ce privește atât produsele de creditare, cât şi atragerea de depozite.
“Anul 2020 a fost un an greu pentru fiecare din noi. Într-o situație fără precedent și claritate de viitor am contat doar pe susținerea reciprocă. Am dat dovadă de solidaritate și implicare, am acționat rapid pentru a ușura adaptarea la noua normalitate. Împreună ne-am mobilizat și am venit în ajutor cu facilități și soluții, astfel încât să fim pentru clientul nostru un partener de încredere. Am muncit zi de zi reflectând energie optimistă și spirit creativ, chiar și în vremuri dificile”, a declarat Bogdan Pleșuvescu, Președintele Comitetului de direcție al Victoriabank.
Totodată, anul 2020 a fost un an al rezistenței și solidarității, plin de provocări marcate de pandemia COVID-19 care au necesitat numeroase decizii proprii, orientate spre susținerea clienților băncii.
Eforturile Victoriabank de sprijinire a clienților pe timp de criză au contribuit la creșterea băncii:
Conform clasamentului Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, Victoriabank s-a plasat în 2020 în topul dealerilor primari, iar portofoliul băncii şi a clienților săi constituie 25.31% din totalul valorilor mobiliare de stat emise pe piața primară la finele anului 2020.
Victoriabank este un angajator important în Republica Moldova. 1,067 angajați profesioniști lucrează în cele 30 de sucursale și 57 de agenții ale Victoriabank în întreaga țară. Aportul asiduu al angajaților a contribuit la dezvoltarea business-ului, iar cifrele vorbesc de la sine.
Pe lângă activitățile de gestionare a crizei, anul 2020 a fost un an al schimbărilor și acțiunilor pozitive. Victoriabank a făcut donații semnificative în contextul pandemiei:
Anul 2020 pentru Victoriabank, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, a fost unul al schimbărilor frumoase: datorită rebranding-ului sucursalelor și agențiilor băncii care au capătat o vizibilitate nouă şi modernă, au fost întreprinse dezvoltări majore ale platformelor digitale.
Informații pentru acționarii Victoriabank: Rezultatele financiare preliminare aferente anului 2020 sunt disponibile pe site-ul Victoriabank / Guvernanţa băncii / Dezvăluirea informației în conformitate cu Legea privind piaţa de capital / Rapoarte ale emitentului (http://www.victoriabank.md/ro/details-dezvaluirea-informatiei-in-conformitate-cu-legea-privind-piata-de-capital).
Despre Victoriabank:
Victoriabank este unul dintre cele mai recunoscute branduri din Republica Moldova. În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, a devenit acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Instituția bancară traversează un proces complex de change management și de transformare culturală, iar investițiile în platformele digitale rămân o prioritate, acestea reprezentând viitorul. Potrivit statisticilor publice ale Băncii Naționale a Moldovei, Victoriabank este banca sistemică cu procentul cel mai mare de tranzacții efectuate de clienți fără numerar din numărul total de operațiuni bancare.