„Cauza ambuteiajelor din capitală este în primul rînd capacitatea redusă a municipiului de a avea un număr atît de mare de autoturisme. Am spus, Chișinăul este prevăzut pentru 90 de mii de autoturisme – așa a fost planificat în perioada sovietică. Nu s-a schimbat substanțial structura drumurilor sau a parcărilor, care ar permite unui număr mare de mașini. În Chișinău circulă peste 400 de mii de mașini zilnic, iar 230 sînt înregistrate oficial.
Prioritatea noastră este transportul public, benzile dedicate, crearea locurilor de parcări. Astăzi Chișinăul a intrat în reparație foarte mare. Este porțiunea străzii Albișoara care este esențială și fundamentală pentru a dubla traficul de pe Ștefan și la limita altor intersecții foarte importante. Această stradă nu a fost reparată de zeci de ani de zile”, a subliniat Ion Ceban.
Ceban spune că în cîteva săptămîni urmează să intre în reparație strada Creangă, care este o altă arteră principală. În același timp sînt lucrări pe Belinski, pe Testimițeanu, care tot nu au fost reparate de mult timp. „Soluția este, pe de o partea încercăm cu Ministerul de Interne ca să încercăm să gestionăm în regim manual acest trafic. Dar să nu facem reparație nu putem. Aceste reparații au fost așteptate de mult timp. Suntem peste tot astăzi în șantiere”, a punctat edilul.
Amintim că strada Albișoara se află în construcție pe segmentul doi, care curînd va fi finalizat.
Adăuga comentariu