Cetățenii sînt îndemnați să reducă timpul petrecut afară dacă simt dificultăți în respirație sau iritarea gîtului.
„Particulele în suspensie fine sînt particule inhalabile de poluanţi cu un diametru mai mic de 2,5 micrometri care pot intra în plămîni şi în sînge provocînd probleme de sănătate grave. Cel mai grav impact este asupra plămînilor şi a inimii. Expunerea poate duce la tuse sau dificultate respiratorie, astm agravat şi dezvoltarea bolilor respiratorii cronice”.
Poluarea aerului are o multitudine de efecte negative asupra sănătății. Unele dintre acestea sînt imediate și reprezintă o reacție de apărare a organismului. Este vorba despre manifestări alergice, tuse iritativă, alterarea vocii, iritarea ochilor, nasului, gurii și gîtului sau scăderea nivelului de energie, dureri de cap și amețeli. La acestea se adaugă manifestările grave, care apar după expunerea mai îndelungată la un aer poluat. Acestea sînt:
Efectul poluării aerului asupra sănătății este cu atît mai intens și mai sever atunci cînd expunerea la noxe este constantă. Persoanele expuse la concentrații mari de poluanți ai aerului prezintă simptome ale bolii și stări de o gravitate mai mare. Manifestările pot fi acute sau cronice.
Simptomele acute sînt temporare și variază de la un simplu disconfort, cum ar fi iritația ochilor, nasului, pielii, gîtului, respirația șuierătoare, tusea și senzația de apăsare în piept și dificultăți de respirație, pînă la stări mai grave, cum ar fi astmul, pneumonia, bronșita și probleme pulmonare și cardiace. Expunerea pe termen scurt la poluarea aerului poate provoca, de asemenea, dureri de cap, greață și amețeli.
Adăuga comentariu