Părinții au organizat un flas-mob prin care și-au propus să arate susținerea și compasiunea pentru părinții lui Yasemin- Dorina și Vladimir, dar și să ceară schimbarea legii în țară.
Organizatorii, grupul Părinților Solidari, menționează că, atît în Moldova, cît și în Israel nu există camere de supraveghere video în grădinițele de stat, iar unii copii sînt supuși abuzurilor fizice și emoționale, așa cum relatează de mai multe ori părinții! „Împreună vom cere schimbarea legii și în R. Moldova, așa încît toate grădinițele de stat să fie dotate cu camere de supraveghere video. Deasemenea vom încuraja părinţii, profesorii, educatorii şi autorităţile să folosească tehnici de educare pozitivă și sigure pentru viața copiilor!”, afirmă organizatorii.
Amintim că, proteste de solidarizare cu cazul Yasminei au mai fost organizate și în Israel, în orașul unde a avut loc tragedia și la Tel-Aviv.
Fetița familiei de moldoveni a fost omorîtă în urmă cu 3 săptămîni de către dădaca care ar fi sufocat-o sub o pătură timp de mai bine de un minut. Imaginile au fost înregistrate de o cameră de supraveghere. La aceeași grădiniță au mai fost raportate alte 12 cazuri de abuz asupra copiilor. Un proces de judecată împotriva dădacei a fost pornit la începutul săptămînii.
Adăuga comentariu