Dreptul de folosire a lotului, situat pe strada Ghidighici (Parcul „La izvor”) urmează să-i fie acordat către S.R.L. TRADE TOWN pe un termen de 20 de ani, iar acesta, la rîndul său, urmează să-l folosească „pentru deservirea obiectivului său privat și amenajare”. Astfel, S.R.L. TRADE TOWN, fiind proprietar al construcției comerciale (anterior fiind restaurantul „Ghiocelul Dalb”) și al terenului aferent acesteaa, mai solicită de le autoritățile publice locale un teren suplimentar de 0,4977 ha, despre care se menționează mai sus.
În proiectul de decizie nu este precizat cum va fi amenajat acest lot și nu este clar dacă va fi sau nu îngrădit accesul populației pe acest teritoriu, or, acest teren reprezintă proprietate de domeniu public al municipiului Chișinău și cuprinde chiar o parte din malul iazului. Conform proiectului, agentul
economic nu are dreptul să privatizeze terenul respectiv și se obligă ca pînă la încheierea contractului de superficie să achite o taxă unică în cuantum de 10% din prețul terenului conform raportului de evaluare (pentru contractarea superficiei).Proiectul de decizie a fost deja avizat pozitiv de Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare a Consiliului municipal Chișinău, însă acesta nu conține niciun aviz al organelor de protecție a mediului și locuitorilor din preajma parcului.
Noi.md va reveni cu noi detalii pe marginea acestui proiect de decizie.
Adăuga comentariu