Cutremure stiri: 508

Ce acord vor semna Moldova și Coreea de Sud

9 oct. 21:00   Economie
2 ore in urma 640 0

Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea economică.

Acordul dat este un tratat bilateral, interguvernamental și are drept scop stabilirea condițiilor favorabile pentru consolidarea cooperării economice între Republica Moldova și Republica Coreea și prevede crearea Comisiei interguvernamentale moldo-coreene de cooperare economică.

Comisia interguvernamentală va avea funcția de identificare a domeniilor de cooperare de interes reciproc, eliminarea barierelor în comerțul bilateral, diversificarea relațiilor bilaterale pe domenii: industrie, energie, informații și comunicații, transport, mediu, arhitectură, etc.

Semnarea acestui acord va intensifica dialogul economic bilateral între două state, bazînd-se pe principiul egalității în drepturi, avantajului reciproc, ținînd cont de legislația națională şi obligațiile internaționale celor două state.

Comisia se va convoca, de comun acord, la solicitarea uneia din părți, în Republica Moldova şi în Republica Coreea.


Acordul în cauză se propune a fi semnat în cadrul vizitei oficiale la Seul, în perioada 15-18 octombrie curent, a ambasadorului Republicii Moldova în Republica Coreea, cu reședința la Tokyo.

Aplicarea acordului nu necesită cheltuieli financiare suplimentare.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Coreea a înregistrat, în ianuarie-iulie 2024, suma de 41,6 mil. dolari SUA sau cu 22,1% mai mult. După valoarea volumului schimburilor comerciale înregistrat în perioada analizată, Republica Coreea se situează pe locul 26 între partenerii cu care Republica Moldova întreține relaţii comerciale, deținînd o pondere de 0,58% în comerțul total al RM.

La moment, în Republica Moldova activează 9 de întreprinderi cu capital coreean, investițiile în capitalul social însumînd circa 2 mil. lei.

5
0
2
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав