Despre aceasta a declarat pentru Bani.md serviciul de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii care precizează că declarațiile ministrului Economiei au fost interpretate eronat de către jurnaliștii ruși, care au dedus că „Guvernul moldovean nu are intenția de a încheia un nou contract de furnizare a gazului cu Gazprom.
În fapt, astfel de declarații nu au fost făcute de către ministru, susține sursa. Chiril Gaburici a menționat că, darea în exploatare a gazoductului va oferi posibilitatea Republicii Moldova de a avea o sursă alternativă de gaz. Respectiv, acest lucru va permite negocierea prețurilor și alegerea sursei cele mai ieftine, pentru stabilirea unor tarife cât mai mici pentru cetățeni.
„Noi chiar vrem ca, în cât mai scurt timp să avem o sursă alternativă de gaz. Atunci, va exista o competiție, și toți (n.r. producătorii) se vor lupta pentru noi ca și clienți. Și unul, și celălalt ne vor oferi prețuri mai bune. Cei care se ocupă de vânzări cunosc ce au de făcut pentru ca un potențial clientul să cumpere anume de la tine. Atunci vom avea mână liberă și vom ști cum să purtăm negocieri suplimentare”, a declarat atunci Chiril Gaburici.
Adăuga comentariu