Cutremure stiri: 506

Moldova nu va rămîne fără gaz

29 apr. 2022,, 14:55   Economie
7454 0

Nu se închide robinetul către Moldova. Gazprom a confirmat volumele de gaze pentru țara noastră în luna mai. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, pe contul său de Telegram.

Curtea de Conturi a demarat auditul conformității în domeniul gazelor naturale, la data de 12 ianuarie. Principala entitatea supusă auditului este SA „Moldovagaz”, dar pe lîngă aceasta, controlul se va efectua și în cadrul întreprinderilor înrudite acesteia, care practică activitate de transportare, distribuire a gazelor naturale, precum și alte genuri de activitate.

Ulterior, vicepremierul Andrei Spînu, a anunțat că auditul nu va avea loc pînă pe 1 mai. În opinia sa, dacă în perioada imediată se selecta compania care să-l efectueze, avea la dispoziție în jur de 2 luni și era clar cînd urma să fie finalizat. În situația în care auditul s-a amînat guvernare are niște scenarii, printre care „amînarea termenului” pentru circa 10 luni. „Se convine ca 1 mai să fie pe altă dată. Al doilea scenariu - Gazprom decide să nu mai furnizeze gaz și atunci noi vom ieși pe piață și cumpărăm gaz de pe piață ”, a spus Spînu.

Pe 12 aprilie, Moldovagaz a trimis o cerere scrisă către Gazprom prin care cere prelungirea perioadei pentru efectuarea auditului datoriei istorice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав