Acest fapt a fost menționat de către ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, după semnarea unui contract pentru furnizarea de servicii publice pentru dezvoltarea, implementarea și promovarea internațională a Programului de dobîndire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiții pentru guvern cu liderul consorțiului cîștigător – MIC Holding LLC и Henley & Partners Government Services Ltd, transmite Noi.md.
Comisia pentru examinarea cererilor de acordare a cetățeniei prin participarea la programul de investiții în Moldova a numit acest consorțiu cîștigător al concursului public de prestare a serviciilor publice pentru dezvoltarea, implementarea și promovarea internațională a Programului de dobîndire a cetățeniei moldovenești prin investiție, al cărui scop este consolidarea percepției și a competitivității Republicii Moldova pe plan internațional, în vederea atragerii investițiilor străine directe în domeniile de dezvoltare strategică stabilite de Guvern.
În opinia membrilor comisiei, consorțiul care a cîștigat licitația a oferit cel mai bun plan de implementare a Programului de dobîndire a cetățeniei moldovenești prin investiție.
„Cetățenia pentru investiții este o formă ce se aplică în mai multe state, precum Letonia, Malta, Cipru, Canada, Australia și altele. Guvernul Republicii Moldova a elaborat acest instrument avînd la bază bunele practici internaționale și contînd pe identificarea unui partener bun, de încredere, cu experiență internațională. Acum, cînd partenerul a fost identificat, semnăm contractul cu încrederea că în următorii 5 ani volumul investițiilor va atinge o valoare cumulativă de 1,3 miliarde de euro. Republica Moldova trebuie să fie foarte activă în atragerea investițiilor”, a punctat ministrul Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei, Chiril Gaburici.
Adăuga comentariu