În primul rînd, el intenționează să modifice legislația migrațională. Pentru a face acest lucru, el va transmite Senatului un document care va permite 11 milioane de persoane fără documente să obțină cetățenia.
De asemenea, Biden a criticat decretele președintelui american Donald Trump privind mediul înconjurător și a promis să obțină anularea acestora. În special, potrivit lui, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a fost "distrusă" de actualul președinte, transmite lenta.ru.În același timp, Biden a menționat că punerea în aplicare a acestor puncte va depinde de "ce cooperare pot sau nu pot obține de la Congresul Statelor Unite".
Al treilea pas Biden a numit acordarea "ajutorului imediat" autorităților statelor afectate de epidemia de coronavirus. În special, el a vorbit despre necesitatea de a ajuta comunitățile cele mai afectate de pandemie, inclusiv comunitățile minoritare, și "să le ofere un astfel de ajutor pentru ca oamenii să rămînă pe linia de plutire". În același timp, el nu a dezvăluit exact cum intenționează să obțină acest lucru, având în vedere nedorința Congresului de a negocia cu Casa Albă în această privință.
Adăuga comentariu