„În timpul întîlnirii secretarului de stat cu premierul Netanyahu şi cabinetul de război, sirenele de raid aerian s-au declanşat şi ei s-au adăpostit în buncăr timp de cinci minute", a declarat purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, citat de Reuters.
După ce au ieşit din buncăr, şi-au reluat întîlnirea şi s-au îndreptat spre un centru de comandă din cadrul Ministerului israelian al Apărării pentru a-şi continua discuţiile, a precizat purtătorul de cuvînt.
Incidentul a avut loc în timp ce preşedintele Joe Biden cîntăreşte ideea de a face el însuşi o vizită în regiune, după atacul Hamas asupra Israelului din urmă cu 10 zile.
Blinken s-a întors în Israel după o serie intensă de întîlniri cu liderii regionali pentru a încerca să limiteze conflictul dintre Israel şi Hamas şi să asigure ajutor umanitar şi o trecere sigură pentru cetăţenii americani şi civilii din Gaza.
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întîlnit inclusiv cu membrii "cabinetului de război" israelian la Tel Aviv, potrivit Times of Israel.
Întîlnirile sale în Israel au loc în condiţiile în care Israelul pare pregătit pentru o iminentă incursiune terestră.
Blinken a declarat că a dorit să se întoarcă în Israel pentru a discuta despre întîlnirile sale cu liderii arabi din regiune, mulţi dintre ei condamnînd ferm şi public campania aeriană a Israelului asupra Gaza.
Secretarul de stat american a reiterat că Israelul "va avea întotdeauna sprijinul Statelor Unite".
La rîndul său, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat că "acesta va fi un război lung" şi că "preţul va fi mare".
Antony Blinken s-a întîlnit luni şi cu preşedintele Isaac Herzog, dar şi cu liderul opoziţiei, Yair Lapid.
Blinken "a discutat despre angajamentele sale cu partenerii din regiune şi a primit o actualizare a situaţiei de pe teren" în cadrul întîlnirii sale cu Netanyahu, a declarat purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. În întîlnirile sale cu Netanyahu şi Herzog, Blinken a reiterat sprijinul SUA pentru "dreptul Israelului de a se apăra de terorismul Hamas", a precizat Miller.
Blinken a discutat cu Netanyahu despre "coordonarea strînsă a Statelor Unite cu ONU şi partenerii regionali pentru a facilita furnizarea de ajutor umanitar civililor". Cu Herzog, el "a discutat despre coordonarea în curs de desfăşurare pentru a se concentra pe siguranţa şi protecţia civililor puşi în pericol de Hamas", potrivit unui comunicat separat.
În cadrul ambelor sale întîlniri, Blinken a discutat despre eliberarea rapidă a ostaticilor deţinuţi de Hamas, se mai arată în comunicatul de presă.
Adăuga comentariu