Carbohidrații formează o componentă majoră a alimentației (macronutrienți) alături de proteine și lipide. Ca și în cazul lipidelor (grăsimilor), vorbim de carbohidrații buni și carbohidrații răi.
Carbohidrații simpli sînt zaharurile simple sau glucide rafinate. Aceste glucide nu sînt firești în natură. Cîndva, nici nu existau. Omul putea mînca liniștit tot ce-i oferea mediul, fără să teamă de hiperglicemie și obezitate. Însă tot el, omul, fără să-și dea seama că face rău, a luat ceea ce i-a dat natura și a început să proceseze și să prelucreze, ca să arate mai bine, să fie mai gustos și să dea satisfacție imediată.
Zaharurile rafinate sînt asimilate imediat și în proporție mare. Glicemia crește rapid, pancreasul reacționează prompt și produce multă insulină – atunci cînd produce, pentru că, în caz de diabet, nu prea se descurcă. Insulina procesează tot ce găsește și nevoia de dulce reapare. Se creează o dependență în toată regula, cu consecințe nefaste pentru sănătate.
Carbohidrații complecși sînt cei pe care ni-i dă natura, așa cum a fost Marele Proiect scris, sau, să zicem, rezultatul evoluției de milioane de ani. Omul este proiectat să aibă în natură tot ce-i trebuie. Aceștia sînt carbohidrații buni. Se metabolizează mai lent și eliberează energie în timp. Organismul funcționează, omul se simte în echilibru – nici flămînd, nici îndopat. Își vede de treabă o bucată de vreme, fără să i se facă somn, fără să mai vrea ceva, orice, dulce. În timp, glicemia stă în marja valorilor normale iar kilogramele sînt tocmai bine socotite în raport cu vîrsta, genul și înălțimea. Și e alegerea noastră!
Adăuga comentariu