X 
Cutremure stiri: 502

Cea mai mare agenție de turism europeană anunță cînd se vor relua vacanțele în Europa

13 mai. 2020,, 18:14   Externe
2894 0

Turismul va reveni cel mai tîrziu în 2022 la nivelul înregistrat înaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus, estimează directorul general al celui mai mare turoperator european.

Tot el spune că vacanţele europene se vor relua în iulie, scrie Agerpres.

„Cred că în 2022, cel mai tîrziu, vom vederea o redresare completă a turismului", a dat asigurări Fritz Joussen, şeful TUI, cel mai mare turoperator european.

Anterior, TUI anunţase că a fost nevoit să scadă costurile, pentru a face faţă efectelor epidemiei, iar Joussen a declarat că în viitor firma va fi flexibilă în privinţa deţinerii de active.

TUI va continua să aibă propria sa afacere în domeniul aerian, dar configuraţia ar putea fi diferită în viitor, compania analizînd dacă ar trebui să deţină sau să ia în leasing aeronave, în plus faţă de cîte companii aeriene operează acum, a explicat şeful TUI.


„Vînzarea tuturor companiilor aeriene cred că probabil nu ar fi realistă. În urmă cu trei ani aveam şase companii aeriene, acum avem trei. Este bine să avem trei? Acestea sînt întrebările pe care trebuie să de dezbatem", a afirmat Fritz Joussen.

Conform unui document consultat de AFP, Comisia Europeană se pregăteşte să prezinte miercuri recomandările destinate să salveze sezonul turistic estival, prin stimularea statelor membre să redeschidă progresiv frontierele interioare pe care le-au închis.

Conform acestui document, Executivul comunitar insistă asupra necesităţii ca redeschiderea să se facă în mod "concertat", "cît mai armonios posibil" şi "non-discriminatoriu".

Acestea sînt simple recomandări din partea Comisiei Europene, deoarece este la latitudinea statelor să decidă ridicarea controalelor şi a restricţiilor introduse pentru a limita răspîndirea coronavirusului.

Potrivit AFP, Bruxelles-ul susţine că, atunci cînd ţările sînt într-o situaţie epidemiologică comparabilă şi au adoptat aceleaşi măsuri preventive, ele trebuie să fie tratate în acelaşi mod. De exemplu, dacă Austria decide să îşi deschidă frontierele cu Germania, ea trebuie să facă acelaşi lucru şi pentru frontierele cu Cehia, dacă această ţară este într-o situaţie comparabilă cu Germania. La fel, cînd o ţară deschide îşi frontierele cu o altă ţară ea trebuie să facă acest lucru pentru toţi locuitorii acelei ţări, indiferent dacă au sau nu naţionalitatea acelui stat.

Comisia Europeană va recomanda ţărilor membre să ia deciziile pe baza unei evaluări a situaţiei sanitare din fiecare ţară şi să comunice între ele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав