„Fie că este vorba de un sport, muzică, vorbire sau alocarea atenţiei, studiul nostru sugerează că prezicerea timpului nu este un proces unic, ci este reprezentat de două căi diferite prin care realizăm prezicei temporale”, a spus autorul studiului, Assaf Breska, neurolog din cadrul Universităţii Berkeley.
Descoperirea aduce noi clarități privind modul în care oamenii calculează momentul în care trebuie să facă o mişcare. „Împreună, aceste sisteme cerebrale ne permit în primul rînd să existăm, dar şi să anticipăm activ viitorul”, a declarat autorul studiului, neurologul Richard Ivry.
Breska şi Ivry au prezis capacitatea cronometrării şi deficitul întîlnit la persoanele afectate de Parkinson sau de degenerare cerebrală. Aceştia au conectat cronometrarea ritmică cu ganglia bazală şi cronometrarea în intervale sau cea internă, ce are la bază amintiri sau experienţe anterioare, cu cerebrelul. Ambele sînt regiuni cerebrale primare asociate mişcării şi cogniţiei.
Rezultatele studiului au arătat că sînt utilizate două mecanisme de către creier pentru anticiparea timpului, fapt ce infirmă teoria care sugera că este necesar un singur sistem cerebral pentru înţelegerea tuturor indiciilor anticipării.
Adăuga comentariu