Formaţia Talk Talk era cunoscută pentru piese precum "It's My Life" şi "Such a Shame".
"Sînt foarte şocat şi trist să aflu că Mark Hollis a murit", a scris basistul grupului, Paul Webb, pe Facebook. "A fost un geniu muzical şi a fost o onoare şi un privilegiu să pot cînta cu el în trupă", a adăugat el.
"Odihneşte-te în pace, Mark Hollis", a scris pe Twitter şi Anthony Costello, văr prin alianţă cu muzicianul. Soţ şi tată minunat. Om fascinant, fidel principiilor sale, el s-a retras din muzică acum 20 de ani, dar rămîne un simbol muzical", a adăugat el.
Cauza şi locul decesului nu au fost încă precizate. Reprezentanţii lui Mark Hollis nu au oferit pentru AFP încă informaţii.
Înfiinţat la Londra în 1981, trupa Talk Talk a devenit cunoscută în Marea Britanie şi în Europa cu melodii pop sintetizat precum "It's My Life" şi "Such a Shame". Dar formaţia şi-a schimbat stilul odată cu lansarea albumului "The Colour of Spring" în 1986, care a marcat debutul "post-rock-ului".
Tehnica de improvizaţie a formaţiei făcea organizarea concertelor dificilă aşa că s-au despărţit în 1991 după neînţelegeri cu casa de discuri.
În Statele Unite, au cunoscut o revenire uşoară de popularite în 2003, în special după ce formaţia californiană No Doubt şi cîntăreaţa Gwen Stefani au reluat "It's My Life".
Mark Hollis, născut pe 4 ianuarie 1955 la Tottenham, a dispărut de pe scena publică după 1998 şi după lansarea albumului solo intitulat simplu "Mark Hollis".
Adăuga comentariu