X 
Cutremure stiri: 501

Dunărea face prăpăd în Ungaria. Debitul fluviului a ajuns la 8,5 metri cubi pe secundă

22 sep. 10:20   Externe
2 ore in urma 810 0

Faza critică a viiturii de pe Dunăre a fost atinsă la unguri. În Budapesta, fluviul a ajuns la aproape 8 metri și jumătate cubi pe secundă.

Zeci de case și străzi au fost inundate în multe localități din apropiere, printre care și Kișmaroș. Militari, pompieri și voluntari au ridicat diguri din saci cu nisip sau cărămizi, notează Noi.md cu referire la stirileprotv.

La 40 de km de Budapesta, oamenii au văzut cum apa creștea de la o oră la alta. Zeci de locuințe au fost inundate. Localnicii, ajutați de forțele de ordine au ridicat diguri în zonele amenințate de ape.

Localnici: „Ne chinuim cu apele. Încercăm să ținem apa departe de stradă”.

Localnic: „Oamenii au ajutat mult. Au fost soldați. A fost fantastic”.


Tamaș Zsíros, comandant - sergent major: „În primele două zile situația a fost mai serioasă pentru că viitura devenea tot mai mare, iar noi doar am așteptat să vedem rezultatul. Am construit un dig pentru a salva restul localității, așa că în sfîrșit digul este destul de puternic ca să reziste”.

Apa era atît de mare, încît oamenii au avut nevoie de bărci. În unele cartiere din nordul Budapestei, accesul a fost restricționat.

Fulop Gergely, purtătăor de cuvînt al poliției din Budapesta: „În acest moment ne aflăm într-o zonă închisă. Nimeni nu poate intra aici fără acordul poliției. Doar oamenii care lucrează pentru protecția împotriva inundațiilor au voie sau cei care locuiesc aici”.

Autoritățile din Budapesta spun că punctul critic a fost atins, iar de acum înainte se așteaptă ca apele să se retragă.

Dunărea ar putea ajunge la un nivel normal în cinci zile, totuși oficialii rămîn în alertă, pentru că o ploaie puternică ar putea să înrăutățească situația.

0
1
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав