El a fost condamnat la trei ani de detenţie în decembrie anul trecut, după ce a recunoscut că a încălcat legislaţia electorală, că a comis fraudă fiscală şi că a minţit Congresul.
Cohen, tatăl a doi copii în jurul a douăzeci de ani, a sperat pînă în ultimul moment la o reducere a pedepsei, oferindu-le anchetatorilor informaţii potenţial compromiţătoare despre Donald Trump şi apropiaţii acestuia, în special în cadrul anchetei privind Rusia, pentru ca ei să ceară judecătorului să îi reducă sentinţa.
Însă eforturile nu au avut succes: chiar dacă fostul avocat este citat de circa o sută de ori în faimosul raport Mueller asupra anchetei privind Rusia şi chiar dacă dezvăluirile sale au determinat deschiderea de noi anchete, procurorii nu s-au lăsat înduplecaţi.
El spune că i se face o mare nedreptate. După ce a lucrat zece ani pentru Trump Organization, Cohen dă asigurări că toate actele sale reprobabile au fost comise „la solicitarea” magnatului newyorkez, pe care acum îl consideră a fi un om „fără suflet” şi un „escroc” capabil să îşi dorească păstrarea puterii dacă va pierde alegerile prezidenţiale în 2020.
Avocatul lui Cohen, Lanny Davis, a scris la rîndul său pe Twitter vineri că Donald Trump Junior, fiul cel mare al preşedintelui american, ar fi trebuit de asemenea să meargă la închisoare, pentru că „el a semnat cecurile pentru a cumpăra tăcerea” fostelor amante.
Adăuga comentariu