Anunţul a fost făcut de preşedintele român Klaus Iohannis, care a precizat că relaxările sînt condiționate de evoluția pandemiei și de gradul de vaccinare.
"Vom avea o relaxare pas cu pas. Am elaborat calendarul care cuprinde aceşti paşi pînă pe 1 septembrie, urmînd ca la sfîrşitul verii să avem o reevaluare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămîn în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este."
Tot din acest weekend sînt anulate restricțiile de circulație pe timp de noapte, iar agenții comerciali revin la programul obişnuit. Din 1 iunie, nunțile, botezurile și mesele festive se pot organiza cu pînă la 50 de persoane în interior şi 70 în spaţiu deschis. Limita este anulată dacă organizatorul garantează că toţi invitaţii sînt vaccinaţi. Preşedintele Klaus Iohannis a mai anunţat că obiectivul campaniei de imunizare este ca pînă la 1 august să fie imunizate 7 milioane de persoane. Ţara vecină se apropie de pragul de 4 milioane de vaccinați, într-un ritm de 100 de mii de doze administrate zilnic.
Adăuga comentariu