Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la sfîrşitul săptămînii trecute, că Rusia şi-a suspendat participarea la acest tratat, încheiat între SUA şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, după ce Washingtonul a anunţat că se va retrage din acesta după şase luni, exceptînd situaţia în care Moscova va înceta să încalce prevederile pactului din 1987. Moscova neagă că ar încălca prevederile Tratatului INF.
Întrebat despre afirmaţia preşedintelui SUA, Donald Trump, cu privire la posibilitatea de a încheia un nou Tratat INF, Serghei Lavrov a declarat că partea rusă şi-a spus deja opinia referitor la acuzaţiile americane, iar în ceea ce priveşte viitoarele negocieri asupra tratatului sau asupra altui subiect care se referă la stabilitatea strategică şi controlul asupra armelor, partea rusă a avut deja suficiente iniţiative.
„În condiţiile în care nu a urmat nicio reacţie” (din partea SUA), preşedintele Vladimir Putin i-a ordonat lui (Serghei Lavrov) şi ministrului rus al apărării Serghei Şoigu „să nu mai abordeze aceste subiecte şi să aştepte liniştit pînă cînd partenerii noştri occidentali se vor maturiza suficient pentru a reacţiona la propunerile noastre transmise demult”, a declarat Lavrov, citat de TASS.
Potrivit agenţiei de presă ruse, Donald Trump a declarat că SUA sînt gata să ia în calcul posibilitatea încheierii unui nou Tratat INF, cu condiţia extinderii participanţilor, inclusiv prin ralierea Chinei.
Adăuga comentariu