Decizia lui Macron vine după atentatul comis vineri în regiunea pariziană de către un tînăr rus de origine cecenă, a anunţat Palatul Elysée, relatează AFP, conform News.ro.
Emmanuel Macron ”a discutat la telefon cu preşedintele Federaţiei ruse Vladimir Putin” şi ”şi-a exprimat dorinţa unei consolidări a cooperării franco-ruse în domeniul luptei împotriva terorismului şi imigraţiei clandestine”, a anunţat marţi, într-un comunicat, Palatul Elysée, fără să facă alte precizări.
Preşedinţia rusă a anunţat, la rîndul său, că Vladimir Putin i-a transmis ”condoleanţele sale cu privire la atentatul terorist de la 16 octombrie, la periferia Parisului, uciderea barbară a unui profesor francez” Samuel Paty.
”În acest context, cele două părţi şi-au reafirmat interesul reciproc de a-şi intensifica eforturile comune în lupta împotriva terorismului şi răspîndirii ideologiei extremiste”, potrivit Kremlinului.
”Această crimă nu are nimic a face cu Rusia, dat fiind că acest individ trăia în Franţa de 12 ani şi a fost primit de către partea franceză”, a declarat pentru agenţia rusă de presă Tass ambasada.
Ambasada a mai subliniat că presupusul atacator, care a fost ucis, Abdoullakh Anzorov, a sosit în Franţa la vîrsta de şase ani, împreună cu întreaga sa familie, care a obţinut statut de refugiată, ceea ce a condus în mod automat la retragere a cetăţeniie ruse.
Preşedintele cecen Ramzan Kadîrov a condamnat sîmbătă decapitarea, a prezentat condoleanţe familiei profesorului şi a îndemnat Franţa să nu-i ”provoace” pe musulmani.
Kadîrov a subliniat că Abdoullakh Anzorov a fost elev în Franţa şi că a vizitat Cecenia o singură dată, pe cînd avea vîrsta de doi ani.
Adăuga comentariu