Cu ocazia acestei convorbiri telefonice, care a avut loc la "iniţiativa SUA", Lavrov a declarat că Rusia "respinge categoric noile sancţiuni anunţate recent de către Washington în legătură cu presupuse informaţii despre implicarea Rusiei în aşa-zisul caz Skripal", precizează Ministerul de Externe rus într-un comunicat.
"Serghei Lavrov a subliniat că nici Statele Unite, nici Marea Britanie şi nici o altă ţară nu au furnizat de la incidentul din Salisbury niciun fapt care să confirme astfel de afirmaţii", potrivit diplomaţiei ruse.Administraţia americană a anunţat miercuri noi sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu otrăvirea la începutul lunii martie la Salisbury a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia. Londra atribuie Rusiei responsabilitatea pentru otrăvirea din sud-vestul Angliei.
Kremlinul, care a respins implicarea Rusiei în acest caz încă de la început, a denunţat joi sancţiunile drept "inacceptabile", în timp ce diplomaţia rusă a promis că pregăteşte o ripostă.
Adăuga comentariu