Inițiativa a fost propusă de cea mai mare fracțiune a Parlamentului European — Partidul Popular European. Anterior, aceeași propunere a venit din partea Alianței Progresivă a Socialiștilor și Democraților, relatează euronews.com.
Lista scurtă a nominalizărilor va fi aprobată în luna octombrie, iar anunțarea laureaților și înmînarea premiilor va avea loc în luna noiembrie la sesiunea Parlamentului European.
Consiliul Coordonator al opoziției (CCO) a fost creat la mijlocul lunii august, la scurt timp după izbucnirea protestelor în Belarus. Potrivit membrilor CCO, scopul lor este de a asigura un transfer pașnic al puterii. Acum, mulți lideri ai opoziției din belarus sau se află în detenție (Maria Kolesnikova, Victor Babairko, Serghei Tihanovski, Maxim Znak), fie au fost nevoiți să plece în străinătate (Svetlana Tihanovskaia, Valeriu Țepkalo împreună cu soția sa).
Premiul "Pentru libertatea de gîndire" a fost instituit de Parlamentul European în 1988, în cinstea savantului sovietic Andrei Saharov. El recompensează personalităţile sau organizaţiile pentru ”eforturile depuse în vederea apărării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".
Adăuga comentariu