X 
Cutremure stiri: 501

Rusia a anunțat absența dialogului cu Statele Unite privind Ucraina

6 feb. 2023,, 17:15   Externe
1544 0

În prezent, Moscova nu are niciun dialog cu autoritățile americane cu privire la situația din Ucraina.

Acest lucru a fost declarat de viceministrul de Externe al Rusiei Serghei Ryabkov, el fiind citat de RIA Novosti.

Diplomatul a subliniat că nu deține informații despre presupusele contacte ale șefului CIA, William Burns, cu partea rusă. El a calificat aceste informații drept falsuri, care provoacă un val de speculații.

„Nu avem un dialog cu americanii pe tema operațiunii militare speciale (SVO) în Ucraina. Pe nicio linie, cu excepția comunicării, respectiv, între reprezentanții Ministerului de Externe și ai Departamentului de Stat cu ambasadele SUA la Moscova și Rusia la Washington, au loc discuții telefonice episodice la alte niveluri, dar nu au loc întîlniri, nici formate specializate pentru consultări de acest gen nu există”, a spus Ryabkov.

Anterior, Casa Albă a calificat nefondate zvonurile despre negocierile dintre președintele rus Vladimir Putin și directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite, William Burns, cu privire la posibile concesii teritoriale de către Ucraina. Înainte de aceasta, s-a anunțat că Burns ar fi prezentat un plan de pace care presupunea transferul a aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei către Rusia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав