„Apreciem dorinţa Federaţiei Ruse de a înregistra progrese în problema controlului asupra armelor", declară, într-un comunicat, purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat american Morgan Ortagus. "SUA sînt gata pentru o întrevedere imediată, pentru a finaliza un acord verificabil. Sperăm că Rusia îi va însărcina pe diplomaţii săi să facă la fel", a adăugat el.
Rusia s-a declarat marți gata să înghețe împreună cu SUA numărul de focoase nucleare pentru a prelungi cu un an Noul START, un acord care riscă să expire în cazul în care nu se va ajunge la un compromis.
Această îngheţare a numărului de focoase nu trebuie să fie însoţită de „nicio altă exigenţă suplimentară din partea SUA” şi ar permite "cîştigarea de timp", pentru a continua consultările bilaterale cu privire la viitorul control asupra armelor nucleare, a declarat diplomaţia rusă.
Prelungirea cu un an a tratatului Noul START, cu „îngheţarea” arsenalelor nucleare, era una dintre propunerile formulate de Washington şi care a fost într-o primă fază respinsă drept „inacceptabilă” de către Moscova.
Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin a propus prelungirea actualului acord pentru cel puţin un an, însă „fără condiţii”, ofertă ce a fost respinsă de SUA.
Această revenire a Moscovei ar putea schimba datele problemei, în condiţiile în care negocierile asupra reînnoirii acestui important tratat de dezarmare nucleară sînt în impas de mai multe luni, textul actual urmînd să expire la începutul lui 2021.
Tratatul Noul START, încheiat în 2010, menţine arsenalele nucleare ale celor două ţări mult sînt nivelul lor din timpul Războiului Rece, limitînd la 700 numărul de lansatoare nucleare strategice şi la 1.550 numărul de focoase nucleare.
O dispariţie a acestui ultim mare acord bilateral asupra unei părţi din arsenalele celor doi adversari geopolitici, acord negociat de preşedinţii de atunci ai SUA şi Rusiei, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, alimentează temeri cu privire la o resurgenţă a cursei înarmării.
Adăuga comentariu