Tratatul INF, semnat în 1986 între preşedintele american Ronald Reagan şi omologul său rus Mihail Gorbaciov, a fost încălcat de-a lungul timpul de mai multe ori, ar fi părerea Administrației Trump.
Consilierul John Bolton ar fi făcut recomandarea de retragere după ce Rusia a încălcat prevederile tratatului prin dezvoltarea unui nou tip de rachetă de croazieră denumit Novator 9M729.
Dar nici Departamentul de Stat și nici Pentagonul nu susțin declarațiile lui Bolton.În schimb, în luna septembrie, Ministerul Afacerilor Externe din Rusia a transmis că sistemul antirachetă din Romînia riscă să conducă la anularea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare, iar responsabile sînt Statelor Unite ale Americii.
Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în Romînia şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sînt îndreptate contra Rusiei, vizînd contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană.
„Există grave semne de întrebare referitoare la acţiunile colegilor noştri americani, acţiuni care sînt în contradicţie cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, inclusiv amplasarea lansatoarelor terestre Mk-41 în Romînia şi Polonia', a declarat Vladimir Iermakov, şeful Departamentului pentru Neproliferare şi Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe la ONU.<br />
Adăuga comentariu