X 
Cutremure stiri: 505

Un şoarece năzbîtios a provocat aterizarea de urgență a unui avion la Copenhaga

20 sep. 22:00   Externe
2 ore in urma 361 0

Un avion de pasageri a efectuat o aterizare neprogramată la Copenhaga după ce la bordul său a fost găsit un şoarece, a anunţat joi presa norvegiană, citată de DPA.

Televiziunea publică norvegiană (NRK) a stat de vorbă cu un pasager al acelui zbor operat de compania scandinavă SAS, care şi-a împărtăşit iniţial experienţa prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook.

El a spus că şoarecele a sărit din mîncarea primită în avion de vecina lui de scaun, atunci cînd aceasta a deschis ambalajul.

Avionul zbura pe ruta Oslo (Norvegia) - Malaga (Spania), însă prezenţa acelui şoarece la bordul aeronavei i-a forţat pe piloţi să aterizeze în capitala daneză.

Potrivit NRK, avionul se afla în spaţiul aerian al Germaniei în momentul în care şoarecele a fost depistat.

La scurt timp după aceea, pasagerii au fost informaţi prin interfon că exista un risc de siguranţă şi că avionul urma să facă un ocol şi să aterizeze la Copenhaga.

Un purtător de cuvînt al companiei aeriene SAS a declarat pentru cotidianul norvegian Faedrelandsvennen că aceasta este procedura standard atunci cînd un dăunător este descoperit la bordul unei aeronave .

Pasagerii au ajuns în cele din urmă la destinaţia lor din sudul Spaniei după o întîrziere de două ore şi jumătate.

0
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав