Gigantul algerian în domeniul hidrocarburilor Sonatrach a furnizat în 2021 mai mult de 40% din gazul natural importat de Spania, din care cea mai mare parte ajunge prin gazoductul submarin Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an.
O altă parte a gazului algerian a ajuns pînă în octombrie în Spania prin Gazoductul Maghreb Europe (GME) care trecea prin Maroc. Dar Algerul l-a închis după întreruperea în august a relaţiilor sale diplomatice cu Rabatul, privînd astfel Marocul de gazul algerian care tranzita prin teritoriul său.
Potrivit unui comunicat al Ministerului algerian al Energiei şi Minelor, ministrul Mohamed Arkab a fost informat, miercuri, "de către omologul său spaniol, Teresa Ribera, despre decizia Spaniei de a autoriza funcţionarea, în flux invers, a Gazoductului Maghreb Europe" şi că "această operaţiune va avea loc astăzi sau mîine".
Comunicatul nu a precizat numele ţării care va beneficia de această funcţionare a conductei în "flux invers", dar guvernul spaniol anunţase în februarie că va ajuta Rabatul "să garanteze securitatea sa energetică", permiţîndu-i să transporte gaz prin GME după ce Algerul a încetat să-l alimenteze.
Orice dirijare a unor "cantităţi de gaze naturale algeriene livrate Spaniei, a căror destinaţie este alta decît cea prevăzută în contracte, va fi considerată o încălcare a angajamentelor contractuale şi, în consecinţă, ar putea duce la rupere contractului legînd Sonatrach de clienţii săi spanioli", a avertizat ministerul algerian.
Această atenţionare intervine într-un context de tensiuni între Alger şi Madrid legate de Sahara Occidentală. Fostă colonie spaniolă, această vastă zonă deşertică considerată un "teritoriu neautonom" de către ONU, a opus de zeci de ani Marocul - care controlează 80% din el - separatiştilor din Frontului Polisario.
Spania, foarte dependentă de Alger pentru aprovizionarea cu gaze, a operat la 18 martie o schimbare radicală de poziţie în acest dosar sensibil, aducîndu-şi public sprijinul pentru proiectul marocan de autonomie şi stîrnind furia Algerului, principalul sprijin al Polisario.
Algerul şi-a rechemat la 19 martie ambasadorul în Spania, iar Sonatrach a menţionat o majorare a preţului gazelor livrate Spaniei, din cauza creşterilor înregistrate pe pieţe sub efectul invaziei Ucrainei de către Rusia.
Sîmbătă, preşedintele algerian, Abdelmadjid Tebboune, a calificat "inacceptabilă moral şi istoric" schimbarea de poziţie a Madridului, dar a asigurat că Algeria "nu va renunţa niciodată la angajamentele sale de a furniza gaze Spaniei, indiferent de circumstanţe".
Adăuga comentariu