„Nu am primit niciun răspuns. Moldovagaz are ședință vineri cu cei de la Gazprom. Am făcut și acea achiziție, Energocom a cumpărat cele 25 milioane de metri cubi de la Moldovagaz, în situații de urgență...”, a declarat Spînu în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, transmite Noi.mdcu referire la deschide.md.
Vicepremierul a mai declarat că la moment Guvernul încearcă identificarea mai multor surse de achiziționare a gazelor pentru a crea stocuri. Totodată, acesta a precizat că dacă contractul cu Gazprom ar fi avantajos, atunci acesta poate fi continuat.„Noi vom încerca să vedem dacă putem renegocia condițiile de plată, pentru că ce a creat probleme în acest contract au fost condițiile de plată. Pentru noi, viziunea Guvernului este să diversificăm. Dacă este contractul cu Gazprom și este avantajos, ok, să-l continuăm. Dacă putem găsi prețuri avantajoase sau aproape de contractul de la Gazprom cu siguranță noi trebuie să semnăm contracte cel puțin pentru a face rezerve de stat”, a precizat Spînu.
La sfîrșitul lunii aprilie, Gazprom a confirmat oficial că va livra gaze Republicii Moldova şi în luna mai, chiar dacă autoritățile de la Chișinău n-au reușit să realizeze auditul independent asupra datoriilor istorice, despre care furnizorul rus spune că ar depăși 700 de milioane de dolari.
Adăuga comentariu