Conform tabelului, acesta este un preț mai mic, decît cel din luna aprilie care a fost de 1.194 de dolari pentru mia de metri cubi, scrie tv8.md.
Potrivit calculelor preliminare, în luna martie, Republica Moldova va cumpăra gazul rusesc cu 548,26 de dolari SUA pentru mia de metri cubi. În luna februarie, țara noastră a procurat gazul rusesc la un preț mai mic cu peste 80 de dolari decît în ianuarie - circa 563 de dolari SUA pentru mia de metri cubi.La sfîrșitul lunii ianuarie, tariful la gazul natural, pentru consumatorii finali, a crescut la 15 lei și 18 bani pentru un metru cub, cu tot cu TVA.
Potrivit celor de la Moldovagaz, volumul consumului de gaze naturale în luna martie a constituit 149,7 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 8,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Totodată, potrivit serviciului pe presă al SA „Moldovagaz”, față de luna februarie 2022 acest indicator a crescut cu 12,8 milioane de metri cubi sau cca 9,3 %.
În prezent, cetățenii Republicii Moldova achită un tarif de 15 lei și 18 bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale. Decizia a fost luată la sfîrșitul lunii ianuarie, iar tariful a fost aplicat retroactiv, începînd cu 1 ianuarie 2022.
Adăuga comentariu