„Comisia de Anchetă a furtului miliardului face o greșeală cînd abordează evenimentele anului 2013 din perspectiva anului 2019”, a menționat Valeriu Lazăr în cadrul Clubului Presei Economice, desfășurat pe 17 iulie la Chișinău, transmite Economica.md.
Acesta spune că atunci era de neconceput ca cineva să privatizeze banca doar pentru a o devaliza. „La ce om sănătos la cap îi putea trece prin gînd că cineva o să vină să-și omoare propriul copil. Am făcut o comparație: nu poți învinui dealerul auto că a vîndut un automobil unui cetățean cu acte în regulă, iar acesta ulterior s-a îmbătat și a intrat în mulțime”, a exemplificat ex-ministrul, adăugînd că și-a propus suportul Comisiei de Anchetă pentru ca aceasta să înțeleagă cum s-a ajuns la privatizarea BEM din 2013.
Potrivit ex-ministrului, au existat două episoade mari – anul 2012-începutul lui 2013, cînd a fost dată prima lovitură de vreo două miliarde și ulterior, luna noiembrie 2014, după cum spune raportul Kroll.
Pentru Lazăr este o enigmă faptul că după 2013, atît la BEM, cît și la AIC a ajuns același proprietar – Ilan Șor. „Cred că și pentru mulți dintre decidenții de atunci asta a fost o surpriză mare, dar nu am cum să știu ce s-a întîmplat”, a spus acesta, deși nu crede că Șor a organizat de unul singur această operațiune. „Le-am spus și celor de la comisie să sape mai adînc deoarece n-are cum Șor să fie inginerul la toată construcția asta. Cred că și la momentul privatizării BEM, și la cel al concesionării aeroportului, nici Șor nu știa ce-l așteaptă. La acel moment știam că minoritarii au o înțelegere prealabilă cu una din acele două bănci mari rusești pentru această primă parte a tranzacției”, spune Lazăr.
Continuarea AICI.
Adăuga comentariu