Dacă un pitic alb și o stea obișnuită se rotesc prea aproape unul de celălalt, primul începe să atragă substanța companionului său, mărindu-și masa. Dacă această masă atinge o valoare critică cunoscută sub numele de limita Chandrasekhar, va avea loc explozia supernovei. În acest caz, substanța stelei este aruncată în exterior ca urmare a exploziei inițiale, dar apoi se confruntă cu rezistența gazului înconjurător și încetinește, creând o undă de șoc inversă care se deplasează în centrul exploziei.
În noua lucrare, astronomii au observat rămășițile supernovei G344.7-0.1 cu ajutorul diferitor telescoape, acoperind un spectru larg de radiații, inclusiv raze X (Chandra Space Observatory), lumină infraroșie (Spitzer Space Telescope), precum și unde radio (VLA și ATCA de antenă). Se estimează că vîrsta rămășiței ajunge la 3-6 mii de ani. Aceasta înseamnă că unda de șoc inversă a reușit deja să treacă prin întregul cîmp de fragmente, încălzindu-le la o temperatură de milioane de grade și forțîndu-le să emită raze X.
S-a dovedit că zona cu cea mai mare densitate de fier este înconjurată de structuri în formă de arc care conțin siliciu. Structuri similare în formă de arc au fost găsite și pentru sulf, argon și calciu. Aceasta înseamnă că regiunea cu cea mai mare densitate de fier a fost încălzită de unda de șoc inversă mai tîrziu decît elementele structurilor în formă de arc și a fost situată în apropierea adevăratului centru al exploziei stelare. Rezultatele confirmă prognozele modelelor exploziei supernova de tip Ia, conform cărora elemente mai grele se formează în interiorul piticului alb care explodează
Adăuga comentariu