Noutăţi

incendiu

Nor gros de fum la Magdacesti FOTO
20 iul. 2015,, 09:21  
Nor gros de fum la Magdacesti (FOTO) Nor greu de fum la intrarea in Magdacesti. Un hotel a luat foc, iar flacarile au distrus 80 la suta din acoperis si tavanul de la etajul doi al cladirii. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, sase persoane fiind evacuate de catre salvatori. Potrivit serviciului situatiilor exceptionale, pompier
Grecia Două arestări după incendii devastatoare
18 iul. 2015,, 20:00  
Grecia: Două arestări după incendii devastatoare Poliția din Atena a anunțat sâmbătă că a arestat doi bărbați, un grec și un bulgar, suspectați că au contribuit involuntar la declanșarea incendiilor care au făcut ravagii vineri în împrejurimile capitalei elene, relatează AFP. Cei doi bărbați în vârsta de 58 și, respectiv, de 67 ani urmează să fie
Casa lui Mihai Ghimpu la un pas de a fi incendiată
17 iul. 2015,, 10:49  
Casa lui Mihai Ghimpu, la un pas de a fi incendiată A încercat să-i dea foc la casă. Cel puţin asta se înţelege din pozele postate de lideul PL, Mihai Ghimpu, pe pagina sa de Facebook. Informaţia a fost confirmată de, Dorin Chirtoacă, deoarece liderul PL nu a fost de găsit la telefon. "Tentativa de incendiere a fost în noaptea de miercuri spre joi. Au fos
Incendiul la uzina petrochimică din sudul Franţei
15 iul. 2015,, 17:50  
Incendiul la uzina petrochimică din sudul Franţei Autorităţile au găsit un dispozitiv electric cu care a fost provocat incendiul de marţi de la o uzină petrochimică din sudul Franţei, din localitatea Berre-l’Etang, chiar în apropierea celor două rezervoare în care au fost declanşate exploziile, relatează site-ul publicaţiei franceze Liberation. Pot
Incendiul de la Cernobîl Nivelul de radioactivitate în Moldova este în limitele normei
14 iul. 2015,, 12:53  
Incendiul de la Cernobîl: Nivelul de radioactivitate în Moldova este în limitele normei Informația a fost comunicată pentru NOI.md de ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Liliana Pușcașu, în legătură cu situația din zona de delimitare a Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl. „În legătură cu informațiile parvenite de la colegii ucraineni cu privir
Infern în apropiere de Cernobîl
30 iun. 2015,, 16:25  
Infern în apropiere de Cernobîl Incendiile de vegetaţie au reizbucnit în apropierea zona de excludere de lîngă centrala nucleară de la Cernobîl. Potrivit Serviciului ucrainean pentru Situaţii Excepţionale, flăcările s-au extins pe o suprafaţă de 130 de hectare. Pentru stingerea focului au fost mobilizaţi aproximativ 120 de pompier
Incendiu la aeroportul din Novosibirsk VIDEO
19 iun. 2015,, 15:15  
Incendiu la aeroportul din Novosibirsk (VIDEO) Aproximativ 500 de oameni au fost evacuaţi în urma unui incendiu care a izbucnit la aeroportul "Tolmacevo" din Novosibirsk. Informaţiile au fost confirmate de serviciul pentru situaţii excepţionale din Rusia. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pentru stingerea flăcărilor au fost mob
Cum a luat foc restaurantul Butoiaş din Capitală
16 iun. 2015,, 15:57  
Cum a luat foc restaurantul Butoiaş din Capitală Expertiza pompierilor a arătat că incendiul care a izbucnit, în data de 6 iunie, la restaurantul "Butoiaş" din sectorul Buiucani al Capitalei, a fost provocat de un scurtcircuit. Informaţia a fost confirmată pentru PUBLIKA TV de către ofiţerul de presă al Serviciului Situaţiilor Excepţionale, Lilian
Incendiul de la depozitul de carburanţi din apropiere de Kiev probabil a fost declanşat intenţionat
12 iun. 2015,, 10:10  
Incendiul de la depozitul de carburanţi din apropiere de Kiev probabil a fost declanşat intenţionat Secretarul Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a declarat, joi, că autorităţile nu exclud faptul că incendiul care a izbucnit luni la un depozit de carburanţi de lîngă Kiev a fost declanşat intenţionat, relatează agenţia rusă Tass în pagina electronică. "U
Autorităţile folosesc tancuri modificate pentru a interveni la un incendiu de proportii de lîngă Kiev
11 iun. 2015,, 05:00  
Autorităţile folosesc tancuri modificate pentru a interveni la un incendiu de proportii de lîngă Kiev Autorităţile au decis miercuri să utilizeze tancuri modificate în intervenţia la incendiul care devastează de luni un depozit petrolier lângă Kiev şi care poluează puternic capitala ucraineană, relatează AFP în pagina electronică, conform Mediafax. Cinci rezervoare petroliere continuau să ardă mierc
Kievul a declarat alertă maximă de incendii din cauza exploziei la depozitul de produse petroliere
10 iun. 2015,, 10:55  
Kievul a declarat alertă maximă de incendii din cauza exploziei la depozitul de produse petroliere Potrivit Serviciului ucrainean pentru Situații de Urgență, în perioada 10-14 iunie, la Kiev și în regiunea capitalei, se așteaptă un pericol extrem de incendii. Avertizarea a fost emisă ca urmare a exploziei, care a avut loc în jurul orei opt, la un depozit de produse petroliere în apropiere de Kiev.
În urma incendiului la depozitul petrolier din Ucraina ar putea cădea ploi acide și în Moldova
10 iun. 2015,, 10:00  
În urma incendiului la depozitul petrolier din Ucraina ar putea cădea ploi acide și în Moldova Ploi acide ar putea cădea în Ucraina și țările din Europa, drept consecință a eliminării în atmosferă a substanțelor nocive în urma incendiului izbucnit la depozitul petrolier din suburbia Kievului. Anunțul a fost făcut pentru mass-media ucraineană de către directorul Centrului ecologic Cultural de la Kiev,
Incendiu lîngă Kiev Guvernul ucrainean se reunește în ședință de urgență
9 iun. 2015,, 19:00  
Incendiu lîngă Kiev: Guvernul ucrainean se reunește în ședință de urgență Guvernul ucrainean se reunește marți după-amiaza în ședință de urgență pentru a discuta situația creată în apropiere de Kiev, după ce un incendiu de proporții a izbucnit la un depozit petrolier, incendiu care continuă să se extindă, informează Interfax-Ukraina. ''O ședință de urgență a fost convocat
Primaria a anuntat ca va inspecta toate localurile din lemn din capitala
9 iun. 2015,, 10:00  
Primaria a anuntat ca va inspecta toate localurile din lemn din capitala Dupa ce acum doua zile o parte din restaurantul Butoias a luat foc, primaria a anuntat ca va inspecta toate localurile din lemn din capitala. Luni restaurantul si-a reluat activitatea, iar muncitorii evacuau ce a mai ramas din acoperisul salii care a ars in totalitate. Oxana GORUN, REPORTER PRO TV:
Un restaurant din sectorul Buiucani a fost cuprins de flăcări
6 iun. 2015,, 15:12  
Un restaurant din sectorul Buiucani a fost cuprins de flăcări Incendiu în sectorul Buiucani al Capitalei. Un restaurant destinat organizării diferitor ceremonii a fost cuprins de flăcări. La fața locului s-au deplasat peste zece autospeciale.Focul a fost stins aproape de ora 15.00 Este vorba de restaurantul "Butoiaș", amplasat pe strada Calea Ieșilor, din cartierul
Aeroportul Fiumicino din Roma șia redeschis vineri principalul terminal pentru zboruri internaționale
8 mai. 2015,, 19:00  
Aeroportul Fiumicino din Roma și-a redeschis vineri principalul terminal pentru zboruri internaționale Aeroportul Fiumicino din Roma și-a redeschis vineri principalul terminal pentru zboruri internaționale, după ce în ziua precedentă un incendiu a avariat clădirea și a forțat companiile aeriene să-și anuleze zeci de zboruri, informează Reuters. Vineri dimineață 80% din birourile de check-in din termi
Ucraina Incendiul din apropierea centralei nucleare Cernobâl stins în totalitate
2 mai. 2015,, 20:00  
Ucraina: Incendiul din apropierea centralei nucleare Cernobâl, stins în totalitate Pompierii ucraineni au stins complet incendiul forestier care a făcut ravagii, timp de patru zile, în zona contaminată de radiații de lângă centrala nucleară avariată Cernobâl, a anunțat, sâmbătă, Serviciul pentru Situații de Urgență al Ucrainei, potrivit AFP. Incendiul, care s-a declanșat la 28 aprilie
Incendiu puternic la Cernobil langa centrala nucleara
29 apr. 2015,, 23:00  
Incendiu puternic la Cernobil, langa centrala nucleara Un incendiu pe proportii a izbucnit in padurea Cernobil, de langa centrala nucleara dezafectata, a anuntat Ministerul ucrainean de Interne. Focul s-a raspandit pe o suprafata de 400 de hectare insa in noaptea de marti spre miercuri pompierii ucraineni au reusit sa il aduca sub control. Ministrul de
Zeci de studenţi răniţi la Moscova în urma unui incendiu produs la un cămin studenţesc
23 apr. 2015,, 16:45  
Zeci de studenţi, răniţi la Moscova în urma unui incendiu produs la un cămin studenţesc Aproximativ 40 de studenţi străini la Universitatea de Medicină din Moscova au fost spitalizaţi în urma unui incendiu declanşat într-un cămin din sud-vestul Moscovei, au anunţat joi oficiali medicali citaţi de agenţia Tass, în pagina electronică. Aproximativ 20 de studenţi sînt în stare gravă, au de
Un submarin atomic a luat foc
7 apr. 2015,, 17:05  
Un submarin atomic a luat foc Alertă în apropiere de oraşul Arhanghelsk din Federaţia Rusă. Un submarin atomic al forţelor navale ruse a luat foc în unul din docurile în care era ancorat pentru reparaţie. Presa scrie că flăcările au izbucnit în timpul unor operaţiuni de sudare şi arde izolaţia din pereţii submarinului. Focul s-a
Cabina trenului de pe cursa ChişinăuOcniţa cuprinsă de flăcări VIDEO
1 apr. 2015,, 13:25  
Cabina trenului de pe cursa Chişinău-Ocniţa, cuprinsă de flăcări (VIDEO) Ieri, cabina trenului de pe cursa Chişinău-Ocniţa a luat foc aseară în jurul orei 20:00, în apropiere de oraşul Făleşti. La faţa locului au intervenit două autospeciale, cabina locomotivei a fost dislocată de restul vagoanelor, astfel încât s-a evitat răspândirea incendiului. Flăcările au fost
Incendiu la New York Trei dintre clădirile avariate sau prăbușit
27 mar. 2015,, 14:20  
Incendiu la New York: Trei dintre clădirile avariate s-au prăbușit Trei clădiri din cartierul East Village al metropolei New York s-au prăbușit după ce au fost cuprinse de foc joi după-amiază (ora locală) în urma unei posibile explozii de gaz, provocînd rănirea a 19 persoane, dintre care patru sînt în stare gravă, au anunțate autoritățile locale, citate vineri de Reuter
Incendiu în centrul Chişinăului Un camion sa aprins din cauze necunoscute VIDEO
17 feb. 2015,, 10:15  
Incendiu în centrul Chişinăului. Un camion s-a aprins din cauze necunoscute (VIDEO) Un camion a ars noaptea trecută pe strada Vasile Alecsandri din capitală. Flăcările au distrus cabina și o parte din prelată. În momentul izbucnirii incendiului, în interiorul maşinii nu erau oameni. Două autospeciale ale pompierilor au luptat cu focul. "Ajungând la fața locului am depistat automobilu
Trenul ChişinăuUngheni în flăcări
27 ian. 2015,, 10:02  
Trenul Chişinău-Ungheni în flăcări Un tren de pasageri de pe linia Chişinău-Ungheni a luat foc, în această dimineaţă, în apropiere de gara Cornești. Incendiul a izbucnit la motorul locomotivei. La fața locului s-a deplasat o echipă a Serviciului Situațiilor Excepționale, iar în scurt timp flăcările au fost stinse. Ulterior, garnitura și-a
Un incendiu de proporţii a izbucnit la o centrală nucleară din sudul Ucrainei
18 ian. 2015,, 02:00  
Un incendiu de proporţii a izbucnit la o centrală nucleară din sudul Ucrainei Incendiu de proporţii la o centrală nucleară din Ucraina. Flăcările au izbucnit, joi seara, la centrala nucleară din localitatea Iujnoukrainsk, regiunea Nikolaev. Informaţia a fost confirmată de către Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina. Oficiali ai centralei susţin că în urma incend
Un puternic incendiu la o centrală nucleară din sudul Ucrainei
17 ian. 2015,, 03:00  
Un puternic incendiu la o centrală nucleară din sudul Ucrainei Un incendiu puternic a izbucnit joi seara la centrala nucleară din localitatea Iujnoukrainsk, regiunea Nikolaev (sudul Ucrainei), a anunțat serviciul de presă al Direcției principale de pe lângă Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina pentru regiunea Nikolaev, potrivit agenției de presă
Regiunea Adelaide din sudul Australiei cuprinsă de puternice incendii de vegetație
3 ian. 2015,, 22:00  
Regiunea Adelaide din sudul Australiei, cuprinsă de puternice incendii de vegetație Incendii violente de vegetație amenințau sâmbătă comunități din regiunea Adelaide din sudul Australiei, autoritățile naționale avertizând în privința unuia din cele mai grave episoade climatice de acest tip în zonă de la incendiile catastrofale din 1983, transmite sâmbătă AFP.Dealurile din regiunea Adela
Un mort în incendiul de la bordul feribotului Norman Atlantic
29 dec. 2014,, 03:00  
Un mort în incendiul de la bordul feribotului "Norman Atlantic" Un pasager grec a murit duminică în urma incendiului de la bordului feribotului "Norman Atlantic", cu 478 de pasageri la bord, care efectua o cursă între Patras (Grecia) și Ancona (Italia), au anunțat autoritățile grecești și italiene, relatează AFP. În jurul orei 16.30 GMT, au anunțat autoritățile
Sute de persoane încă blocate pe feribotul cuprins de incendiu
28 dec. 2014,, 20:00  
Sute de persoane încă blocate pe feribotul cuprins de incendiu Sute de persoane erau încă blocate duminică, la începutul după-amiezii, în condiții meteorologice infernale, la bordul feribotului 'Norman Atlantic', cuprins de un incendiu în cursul nopții în Marea Adriatică, în strâmtoarea Otranto, între Grecia și Italia. Printre pasageri s-ar afla și un român, conform
Incendiu în Drochia
11 dec. 2014,, 10:35  
Incendiu în Drochia Incendiu în localitatea Nicoreni, raionul Drochia. Potrivit pompierilor, focul a izbucnit într-o gospodărie particulară în care se afla un copil de opt ani. Vecinii au reuşit să scoată fetiţa din casă şi să apeleze serviciile de urgenţă. Acoperişul şi bunurile materiale din interiorul încăperilor au
Incendiu la o piaţă de la Buiucani
9 dec. 2014,, 09:30  
Incendiu la o piaţă de la Buiucani Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă, ora 06:11, la o piaţă din sectorul Buiucani al capitalei. Paznicul a fost cel care a alertat salvatorii. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale ale pompierilor care au reuşit să localizeze flăcările. Focul a distrus parţial trei buticuri, su
Incendiu la Sculeanca
4 dec. 2014,, 08:15  
Incendiu la Sculeanca Ieri seara, pe strada Bariera Sculeni din sectorul Buiucani (Sculeanca), a avut loc un incendiu de proporţii. Incendiul a izbucnit în lipsa stăpînilor casei. Cauza incendiului nu a fost stabilită. Se cunoaşte că brigadă de pompieri nu a reuşit să lichideze imediat incendiul, avînd un volum insuficient de
Incendiu la un supermarket din capital FOTO
3 dec. 2014,, 16:40  
Incendiu la un supermarket din capital (FOTO) Un incendiu a izbucnit într-un supermarket din sectorul Rîşcani al capitalei. O suprafaţă totală de 150 de metri pătraţi a fost distrusă. Potrivit salvatorilor, nimeni nu a avut de suferit. Potrivit Direcţiei Situaţiilor Excepţionale, la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale.
Doi pompieri au decedat la datorie
26 noi. 2014,, 11:05  
Doi pompieri au decedat la datorie Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață în orașul Telenești, făcînd mai multe victime. În timpul lichidării incendiului, doi pompieri, cu vîrste de 21 și 24 de ani au decedat, iar altul, de 35 de ani a fost rănit, relatează NOI.md cu referire la datele Serviciului Protecției Civile și Situațiil
Ferguson Demonstranţii au incendiat 10 clădiri FOTO
25 noi. 2014,, 12:20  
Ferguson: Demonstranţii au incendiat 10 clădiri (FOTO) Protestatarii au incendiat cel puţin 10 clădiri în oraşul american Ferguson şi localităţile apropiate, a anunţat poliţia. Curtea de Juraţi a refuzat să-l tragă la răspundere penală pe poliţistul care a împuşcat în august un adolescent de culoare în Ferguson. Imediat după anunţarea deciziei Curţii de J
Automobilul purtătoarei de cuvânt a lui Klicki a fost incendiat
23 noi. 2014,, 20:00  
Automobilul purtătoarei de cuvânt a lui Klicki a fost incendiat Oksana Zinobieva, purtătoare de cuvânt a liderului partidului ucrainean Udar şi primar al capitalei, Vitali Kliciko, a anunţat pe pagina sa de Facebook că i-a fost incendiat automobilul la Kiev. Ea a menţionat că deţinea un automobil Infiniti. Anchetatorii au stabilit că a fost vorba de incendiere. Potri
Incendiu în oraşul Codru Un bărbat a murit
19 noi. 2014,, 16:30  
Incendiu în oraşul Codru: Un bărbat a murit Un bărbat în vârstă de 74 de ani a decedat, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Incendiul a izbucnit într-o casă de locuit, situată pe strada Drumul Schinoasei din oraşul Codru. Ajunşi la faţa locului, pompierii au stabilit că focul a cuprins 14 metri pătraţi din locuinţă. Incendiul a fost loc
Rusia a prezentat un elicopter destinat stingerii incendiilor în zgîrienori
5 noi. 2014,, 14:30  
Rusia a prezentat un elicopter destinat stingerii incendiilor în zgîrie-nori Holdingul Elicopterele Rusiei a prezentat elicopterul Ka-32A11VS destinat stingerii incendiilor la expoziţia internaţională de elicoptere Dubai Helishow 2014, a anunţat miercuri holdingul. „Ka-32A11VS este capabil să lupte cu eficienţă împotriva incendiilor, declanşate chiar şi la ultimele etaje ale zgîr
Explozie la o fabrică de focuri de artificii din Marea Britanie VIDEO
31 oct. 2014,, 16:25  
Explozie la o fabrică de focuri de artificii din Marea Britanie (VIDEO) O explozie s-a produs la o fabrică de focuri de artificii din Marea Britanie. Un om a fost dat dispărut, iar alţi patru s-au ales cu traumatisme şi au fost spitalizaţi. Incidentul a avut loc în oraşul Stafford din Anglia. Deflagraţia a dus la declanşarea unui incendiu, iar artificiile au continuat să exp
Incendiu de proporţii în capitală Patru autospeciale au intervenit la faţa locului
8 oct. 2014,, 08:45  
Incendiu de proporţii în capitală! Patru autospeciale au intervenit la faţa locului Incendiu de proporţii pe strada Doina numărul 2 din capitală. O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar la faţa locului au intervenit patru autospeciale ale pompierilor. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Situaţiilor Excepţionale, focul a izbucnit în jurul orei 19:00. Din primele informații se cunoașt
Combinatul de Ciment din Rîbniţa şia suspendat activitatea de producţie din cauza unui incendiu
7 oct. 2014,, 15:00  
Combinatul de Ciment din Rîbniţa şi-a suspendat activitatea de producţie, din cauza unui incendiu Combinatul de ciment din Rîbniţa, una dintre cele mai mari întreprinderi din Transnistria, a fost nevoit să-şi suspende activitatea de producţie, după ce secţia de compresoare a ars la finele săptămînii trecute. Incendiul pe o suprafaţă totală de 20 metri pătraţi a izbucnit seara, iar pompierii sosiţi la
O mașină a luat foc în urma unui accident rutier
2 oct. 2014,, 12:18  
O mașină a luat foc în urma unui accident rutier Un automobil și un autocamion s-au ciocnit în această dimineață în apropiere de satul Peresecina, raionul Orhei. În urma impactului, în cabina camionului a izbucnit un incendiu, la fața locului fiind chemate două echipaje de pompieri, a comunicat pentru NOI.md ofițerul de presă al Serviciului Situații Excep
Pompierii au stins anvelopele arzînde din fața Radei Supreme VIDEO
17 sep. 2014,, 08:30  
Pompierii au stins anvelopele arzînde din fața Radei Supreme (VIDEO) Pe 16 septembrie, în fața Radei Supreme de la Kiev din nou au fost incendiate anvelope.
Cod galben În Moldova se atestă un nivel ridicat al pericolului de incendiu
16 sep. 2014,, 12:44  
Cod galben: În Moldova se atestă un nivel ridicat al pericolului de incendiu Angajații Serviciului Hidrometeorologic de Stat au anunțat cod galben de pericol din cauza perioadei prelungite de vreme uscată în țară. În perioada 16-21 septembrie se va înregistra un pericol excepţional de incendiu (clasa V). Pe parcursul săptămînii curente valorile termice ale aerului vor oscila înt
La Cimişlia a ars un camion încărcat cu 30 tone de alcool
6 sep. 2014,, 15:50  
La Cimişlia a ars un camion încărcat cu 30 tone de alcool Un grav accident rutier s-a produs vineri, la Cimişlia, la intersecţia „Basarabeasca-Comrat”, transmite NOI.md, cu referire la portalul Gagauzinfo.md. La intrarea în localitate, în imediata apropiere de staţia PECO, la intersecţia „Basarabeasca-Comrat” s-a răsturnat un camion, ce transporta 30 de tone d
Noi detalii în cazul automobilului Porsche Cayenne care a ars FOTO
22 aug. 2014,, 15:32  
Noi detalii în cazul automobilului „Porsche Cayenne” care a ars (FOTO) Automobilul de model „Porsche Cayenne” care a ars acum cîteva zile în sectorul Rîșcani al capitalei, nu este prima mașină a proprietarului distrusă de incendiu. Poliția a stabilit că automobilul de model „Mercedes” care a ars anterior pe aceeași stradă aparținea aceleiași familii. Șeful Serviciului de pr
La Hîncesti au ars plantații de viță de vie
22 aug. 2014,, 11:43  
La Hîncesti au ars plantații de viță de vie Un incendiu a izbucnit ieri, 21 august, în apropiere de satul Ciuciuleni, Hînceşti. Peste 80 de hectare de plantații de viţă de viță au ars. Pompierii au luptat cu focul pe parcursul întregii zile și au reușit să-l stingă doar seara, relatează NOI.md cu referire la Serviciul de presă al Serviciului Protecți
Copiii din tabăra Dostluc din CeadîrLunga au fost evacuaţi
20 aug. 2014,, 14:49  
Copiii din tabăra „Dostluc” din Ceadîr-Lunga au fost evacuaţi Copiii din tabăra „Dostluc” din Ceadîr-Lunga au fost evacuați ieri de urgenţă din cauza unui incendiu puternic izbucnit într-o pădure din apropiere, relatează NOI.md cu referire la portalul Gagauzinfo.md. Pe 19 august, ziua, în gospodăria silvică din Ceadîr-Lunga au apărut circa 10 focare de incendiu. Di
În sectorul Rîșcani a ars un Porsche Cayenne FOTO
19 aug. 2014,, 13:45  
În sectorul Rîșcani a ars un Porsche Cayenne (FOTO) Potrivit martorilor oculari, incidentul a avut loc pe strada Miron Costin, 18/1. S-a produs o explozie, după care un automobil de marca Porsche Cayenne, care era parcat lîngă tomberoane, a luat foc. Motorul vehiculului a ars complet, în plus, au fost deteriorate roțile și parbrizul. În luna mai, pe aceea
Din cauza caniculei a crescut numărul incendiilor de vegetație
15 aug. 2014,, 11:24  
Din cauza caniculei, a crescut numărul incendiilor de vegetație Din cauza caniculei, s-a creat o situație alarmantă în ce privește incendiile pe cîmpuri și în gospodăriile agricole din Republica Moldova, comunică Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE). În fiecare zi, în țară izbucnesc zeci de noi incendii. Numai în ultima noapte Direcția salv
incendiu
Cutremure stiri: 506