Noutăţi

proteste

Fermierii iau adus prînzul Maiei Sandu Cîte un măr pentru preşedintă şi speaker
20 sep. 13:00  
Fermierii i-au adus „prînzul” Maiei Sandu: „Cîte un măr pentru preşedintă şi speaker”Agricultorii care au protestat ieri în fața Președinției nu au venit cu mîna goală, dar i-au adus „prînzul” Maiei Sandu și lui Igor Grosu - cîte un măr. Totodată, aceștia au propus șefei statului să-l trimită pe ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, reprezentat al Moldovei în Kiribati, țara cu care recen
Fermierii către Recean Neam saturat de discuții sterile și atitudinea arogantă a autorităților
20 sep. 09:58  
Fermierii către Recean: ”Ne-am saturat de discuții sterile și atitudinea arogantă a autorităților”După ce ieri Prim-ministrul, Dorin Recean, referindu-se la proteste fermierilor i-a îndemnat „să vină la masa de discuții, căci doar acolo se pot găsi soluții”, astăzi Asociația Forța fermierilor, într-un comunicat de presă, a constatat ”că domnul prim-ministru a făcut o declarație mincinoasă și manipulatorie
Proteste cu elemente de destabilizare în fața CEC Doi frați reținuți
20 sep. 09:54  
Proteste cu elemente de destabilizare, în fața CEC. Doi frați – reținuțiOfițerii INI, în comun cu polițiștii de la Inspectoratul de poliție Criuleni și procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță reținerea a două persoane pentru complicitate la organizarea dezordinilor în masă, în cadrul unui protest în fața Comisiei Electorale Centrale, de către o entit
Fermierii șiau suspendat protestele Miercuri sînt așteptați la discuții cu președinta țării
19 sep. 19:15  
Fermierii și-au suspendat protestele: Miercuri sînt așteptați la discuții cu președinta țăriiDupă ce au protestat mai bine de trei ore în fața Președinției și au solicitat să meargă la discuții cu președinta țării, fermierii au fost anunțați că sînt așteptați miercuri, 25 septembrie, la întrevedere. Pînă atunci aceștia își suspendă manifestațiile. Protestele agricultorilor continuă deja a treia zi
Protestele la Președinție nu fermierii au devenit milionari dar cei care șiau schimbat lozinca
19 sep. 17:03  
Protestele la Președinție: nu fermierii au devenit milionari, dar cei care și-au schimbat lozincaAgricultorii din mai multe raioane au organizat un protest în fața Președinției joi, solicitînd ca legea privind măsurile de sprijin pentru fermierii afectați de secetă să fie trimisă spre revizuire în Parlament, anunță Noi.md Aceștia sînt nemulțumiți de răspunsul autorităților și cer o intervenție urgentă
Fermierii ajung astăzi la Președinție
19 sep. 09:00  
Fermierii ajung astăzi la PreședințieFermierii vin astăzi la protest în fața Președinției. Asociația Forța Fermierilor a anunțat că agricultorii din mai multe raioane, afiliați diferitelor organizații vor ajunge în fața președinției la ora 12:00. Ei cer ca șefa statului Maia Sandu să respingă legea votată recent în Parlament și care vizează a
Protestele fermierilor ajung la Președinție
18 sep. 17:14  
Protestele fermierilor ajung la PreședințieAsociația Forța Fermierilor a anunțat că agricultorii din mai multe raioane, afiliați diferitelor organizații, și-au continuat protestele după două zile de manifestații în teritoriu, transmite Noi.md Necătînd la asta, aceștia au constatat că au fost ignorați, neprimind nicio invitație din partea președinte
Fermierii continuă protestele de această dată întrun număr mult mai mare
18 sep. 14:29  
Fermierii continuă protestele, de această dată într-un număr mult mai mareDupă fermierii din sudul țării, astăzi și cei din nord au ieșit la protest. Agricultorii din Fălești și-au parcat tractoarele pe marginea unor șosele. Aceștia spun că sînt nemulțumiți de legea aprobată săptămîna trecută de Parlament care prevede sprijin pentru fermieri. Ministrul Agriculturii îi așteaptă m
Veteranii de război ies în stradă pentru a protesta
18 sep. 08:15  
Veteranii de război ies în stradă pentru a protestaVeteranii de război anunță pentru joi, 19 septembrie, curent, un protest în fața Parlamentului, chiar în timpul ședinței plenare. Aceștia cheamă și alți susținători, fermieri să li se alăture, începînd cu ora 10.00, transmite agenția de presă IPN. „Facem apel public către veteranii de război, susținăt
Declarația Vladimir Bolea privind situația din agricultură și manifestările fermierilor
17 sep. 18:45  
Declarația Vladimir Bolea privind situația din agricultură și manifestările fermierilorDeclarația ministrului agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, privind situația din agricultură și manifestările fermierilor: “Am invitat joi fermierii la o discuție despre rezultatele vizitei mele la Bruxelles, unde am lansat apelul de constituire a Fondului de solidaritate și dezvoltare pe
Fermierii protestează în mai multe raioane din țară Cer ajutor și întîlniri cu conducerea țării
17 sep. 17:46  
Fermierii protestează în mai multe raioane din țară: Cer ajutor și întîlniri cu conducerea țării Astăzi, 17 septembrie, fermierii din mai multe raioane ale Republicii Moldova, inclusiv Cahul, Cantemir, Căușeni și Fălești, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva politicilor actuale ale Guvernului Republicii Moldova, anunță Noi.md, care s-a aflat la protestul din Criuleni. Protestul vine ca reacț
Fermierii ies la protest
17 sep. 10:02  
Fermierii ies la protestAsociația Forța Fermierilor anunță că astăzi, 17 septembrie 2024, mai mulți agricultori din toată țara vor protesta în mai multe regiuni ale țării. ”Asociația Forța Fermierilor anunță că astăzi, 17 septembrie 2024, mai mulți agricultori din toată țara vor protesta înregiuni față acțiunile statului care deș
Fermierii anunță că amînă protestul
16 sep. 15:41  
Fermierii anunță că amînă protestulAgricultorii din sudul țării și-au amînat pentru mîine dimineață protestul cu o sută de participanți și tehnică agricolă. Manifestația era preconizată de săptămîna trecută pentru astăzi în centrul Capitalei, dar a fost transferată din cauza ploilor abundente și din necesitatea de a-i ajuta pe proprietarii
Baștina lui Grosu va fi asaltată de tractoare
12 sep. 18:15  
Baștina lui Grosu va fi asaltată de tractoareFermierii sînt nemulțumiți de modul în care autoritățile tratează problema pierderilor din cauza secetei. Aceștia consideră că măsurile luate nu sînt suficiente, iar cererile de a declara stare de urgență în agricultură nu se iau în serios. Într-un comentariu pentru Unimedia, Gheorghe Jurcanu, membrul A
O grevă a paralizat activitatea celui deal doilea aeroport ca mărime din Belgia
12 sep. 11:20  
O grevă a paralizat activitatea celui de-al doilea aeroport ca mărime din BelgiaDin cauza grevei din aeroportul belgian Bruxelles-Charleroi, al doilea ca mărime din țară, toate zborurile au fost anulate joi. Despre aceasta informează „Adevărul European”, scrie Noi.md Operatorul aeroportului Bruxelles-Charleroi, BSCA, a anunțat că toate zborurile pentru joi, 12 septembrie, au fost a
Agricultorii ies din nou la proteste
11 sep. 15:30  
Agricultorii ies din nou la protesteAgricultorii din sudul Moldovei își scot din nou tractoarele în stradă. Potrivit unei scrisori adresate autorităților locale din raionul Cahul, fermierii vor ieși la protest pe 16 septembrie, curent. ”Vă aducem la cunoștință că începînd cu 16-17 septembrie 2024 pe traseele naționale Chișinău-Cahul și Ca
Mii de persoane au manifestat contra unei reforme judiciare în Mexic
9 sep. 21:00  
Mii de persoane au manifestat contra unei reforme judiciare în MexicMii de persoane, în majoritate angajaţi ai administraţiei sistemului judiciar şi studenţi la drept, au manifestat duminică la Ciudad de Mexico împotriva unei reforme judiciare ce prevede ca magistraţii mexicani să fie aleşi printr-un ''vot popular'', relatează AFP şi Reuters. Opozanţii acestui proiect de r
Ne așteaptă tradiționalele proteste ale agricultorilor Ce spune Ministrul agriculturii
6 sep. 08:30  
Ne așteaptă tradiționalele proteste ale agricultorilor? Ce spune Ministrul agriculturiiMinistrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea, refuză pînă la această oră să spună dacă în Republica Moldova va instituită starea de urgență în agricultură. Un răspuns va avea abia vineri, 6 septembrie curent, pe la amiază, după o discuție matinală programată cu agricultorii. Ofici
Ministerul Agriculturii a reacționat la plîngerile fermierilor
5 sep. 22:39  
Ministerul Agriculturii a reacționat la plîngerile fermierilorMinisterul Agriculturii a venit cu o reacție după ce fermierii din raioanele Cahul și Cantemir au amenințat cu proteste în viitorul apropiat. Autoritățile centrale spun că depun eforturi pentru a sprijini fermierii care au avut de suferit.
Fermierii anunță că vor începe din nou protestele
5 sep. 09:40  
Fermierii anunță că vor începe, din nou, protesteleAsociația Forța Fermierilor anunță, astăzi, 5 septembrie, că agricultorii vor ieși din nou la proteste, în contextul „superfecialității Guvernului” și „ignorării” Parlamentului asupra „gravității situației și măsurilor urgente necesare de implementat”. Potrivit fermierilor măsurile pe care le-au cerut inst
Reprezentantul societății civile Serghei Ciobanu anunță că va participa la protestul din 11 septembrie
5 sep. 07:15  
Reprezentantul societății civile, Serghei Ciobanu, anunță că va participa la protestul din 11 septembrieReprezentantul societății civile, Serghei Ciobanu, a anunțat că se va alătura unei acțiuni de protest, organizate de veteranii de război, pe 11 septembrie, în Piața Marii Adunări Naționale. În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Serghei Ciobanu a acuzat actuala guvernare de incompetență și inactivitate
Un nou protest în fața Guvernului anunțat pentru săptămîna viitoare
3 sep. 23:33  
Un nou protest în fața Guvernului anunțat pentru săptămîna viitoareVeteranii de război anunță protest în fața Guvernului pe 11 septembrie Veteranii de război vor organiza pe 11 septembrie o acțiune de protest în fața Guvernului. Într-o conferință de presă la IPN, președintele Mișcării refugiaților transnistreni, Anatolie Bîzgu, a îndemnat toți cetățenii Republicii Mold
Fermierii amenință cu noi proteste și impun un ultimatum
21 aug. 11:19  
Fermierii amenință cu noi proteste și impun un ultimatumFermierii impun un ultimatul autorităților și spun că dacă în cel mult 7 zile nu vor avea o întîlnire cu Președinta țării Maia Sandu, cu Președintele Parlamentului dar și cu membrii comisiei parlamentare speciale, atunci ei vor ieși din nou la proteste. Ultimatumul vine în contextul nedorinței Guvernului R
Venezuela este din nou zguduită de proteste
18 aug. 14:20  
Venezuela este din nou zguduită de protesteProtestatarii au ieșit din nou pe străzile din capitala Venezuelei, Caracas, pentru a se opune rezultatelor recentelor alegeri prezidențiale prin care Nicolas Maduro a rămas la putere pentru un nou mandat. „Al Jazeera” relatează că liderul opoziției, Maria Corina Machado, le-a cerut susținătorilor săi să «
Premierul român a anunțat că nu mai participă la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice
6 aug. 15:25  
Premierul român a anunțat că nu mai participă la ceremonia de închidere a Jocurilor OlimpicePremierul României Marcel Ciolacu a anunțat pe Facebook că nu va mai participa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris “după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant”. „Am decis să nu particip la ceremonia de închidere
Bangladeshul cuprins de un val de proteste demonstranții au distrus reședința primministrului
5 aug. 15:43  
Bangladeshul, cuprins de un val de proteste: demonstranții au distrus reședința prim-ministruluiPrim-ministrul Bangladeshului, Sheikh Hasina, a demisionat și a părăsit țara pe fondul protestelor în masă, care au dus la sute de morți. Într-o declarație către țară, șeful Statului Major al Armatei, generalul Waker-uz-Zaman, a confirmat că prim-ministrul a demisionat, potrivit bbc.com. Hasina ar fi zbur
O nouă acțiune de protest împotriva turismului în masă
22 iul. 14:30  
O nouă acțiune de protest împotriva turismului în masă Locuitorii insulei spaniole Mallorca au mărșăluit duminică în cadrul unei noi acțiuni de protest împotriva turismului în masă. Organizația „Mai puțin turism, mai multă viață” a îndemnat locuitorii să iasă la protest în capitala insulei, Palma. Proteste sînt planificate și pe alte insule din arhipelagul Bal
Angajații aeroportului din Paris declanșează o grevă chiar înainte de Jocurile Olimpice
9 iul. 08:45  
Angajații aeroportului din Paris declanșează o grevă chiar înainte de Jocurile OlimpiceSindicatele care reprezintă lucrătorii de la Aeroports de Paris (ADP) intenționează să declanșeze o grevă pe 17 iulie, au declarat aceștia luni, cu cîteva zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice din 2024, pentru a crește presiunea asupra conducerii pentru a satisface cererile privind salariile și condiți
Protest la Barcelona împotriva turismului de masă
7 iul. 16:00  
Protest la Barcelona împotriva turismului de masăMii de persoane au manifestat sîmbătă la Barcelona împotriva turismului excesiv din capitala Cataloniei, care primeşte în fiecare an milioane de turişti - o supărare tot mai mare în Spania, relatează AFP. Sub sloganul: „Destul este destul! Să punem limite turismului", în jur de 2.800 de manifestanţi, potri
În Franța după alegeri au început proteste
1 iul. 09:15  
În Franța, după alegeri, au început proteste În Franța, au izbucnit proteste în urma anunțării rezultatelor preliminare ale votului din primul tur al alegerilor legislative Potrivit presei, manifestanții au tras aseară cu artificii în polițiști la Lyon. Conform informațiilor, la Paris și Nantes, oamenii au ieșit de asemenea în stradă după anunțare
Victoria protestatarilor din Kenya Preşedintele țării renunţă la majorarea impozitelor
27 iun. 09:30  
Victoria protestatarilor din Kenya: Preşedintele țării renunţă la majorarea impozitelorPreşedintele kenyan, William Ruto, a retras, creşterile planificate ale impozitelor, cedînd presiunii protestatarilor care au luat cu asalt Parlamentul, au lansat demonstraţii în întreaga ţară şi au ameninţat cu alte acţiuni în această săptămînă. Retragerea va fi văzută ca o victorie majoră pentru mişcarea
Manifestanţi israelieni au protestat împotriva guvernului lui Benjamin Netanyahu la Ierusalim
18 iun. 08:15  
Manifestanţi israelieni au protestat împotriva guvernului lui Benjamin Netanyahu la IerusalimManifestanţi antiguvernamentali s-au reunit luni la Ierusalim, cerînd noi alegeri în încercarea de a-l înlocui pe prim-ministrul israelian njamin Netanyahu, care se află din nou în fruntea uneia dintre cele mai de dreapta coaliţii din istoria Israelului, relatează Reuters. Un guvern de uniune pe timp de ră
Cum sau încheiat protestele din Armenia
17 iun. 20:45  
Cum s-au încheiat protestele din Armenia Comitetul de anchetă armean a pornit dosare penale împotriva a 12 participanți la protestul de mai multe zile din fața sediului parlamentului din Erevan. Potrivit presei armene, aceștia sînt acuzați că au atacat ofițeri de poliție, asupra cărora protestatarii au aruncat cu pietre și sticle. Unul dintre
Lecții de georgiană
10 iun. 23:49  
Lecții de georgianăDepășind dreptul de veto al președintei Salome Zurabishvili, la 3 iunie parlamentul Georgiei a adoptat în lectură finală legea privind transparența. Această decizie a fost rezultatul unei confruntări dure și de durată - cu propria opoziție, care nu dorea dezvăluirea surselor de finanțare ale numeroaselor ONG,
Nemulțumiți de numărul mare de turiști Unde au fost organizate proteste
10 iun. 15:00  
Nemulțumiți de numărul mare de turiști. Unde au fost organizate protesteMii de persoane au ieșit în stradă în Insulele Baleare pentru a protesta față de turismul de masă și de supraaglomerare. Manifestanții au organizat marșuri prin orașele spaniole Menorca și Mallorca. Deși turismul reprezintă aproximativ 45% din produsul intern brut al Insulelor Baleare, demonstranții spu
Protestele împotriva construirii autostrăzii A69 în Franța au degenerat în confruntări violente cu forțele de ordine
9 iun. 17:00  
Protestele împotriva construirii autostrăzii A-69 în Franța au degenerat în confruntări violente cu forțele de ordineMobilizarea unor militanţi ecologişti împotriva construirii unei autostrăzi în sud-vestul Franţei a degenerat sîmbătă în confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine, informează AFP și Agerpres. Doi membri ai forţelor de ordine au fost răniţi uşor, primul lovit de un cocteil Molotov, al doilea de un
Noi proteste ale fermierilor de pe ambele părți ale Pirineilor Care sînt revendicările protestatarilor
3 iun. 17:33  
Noi proteste ale fermierilor de pe ambele părți ale Pirineilor: Care sînt revendicările protestatarilorAproximativ 3.000 de fermieri blochează granița dintre Franța și Spania. Printre principalele revendicări ale protestatarilor se numără limitarea creșterii prețurilor la energie și obținerea „suveranității alimentare” în cadrul UE. Protestele fermierilor au dus din nou la haos în trafic - de data aceasta l
Mii de oameni au ieșit în stradă la Berlin
2 iun. 17:20  
Mii de oameni au ieșit în stradă la Berlin Cîteva mii de oameni au manifestat la Berlin, sîmbătă, 1 iunie, împotriva chiriilor mari şi a evacuărilor în capitala Germaniei. Protestatarii au cerut o schimbare radicală a politicii în domeniul locativ. Apelul la manifestație a fost făcut de o alianță de aproximativ 150 de asociații de chiriași și de si
BCS anunță proteste în legătură cu situația gravă din domeniul edicației
24 mai. 11:12  
BCS anunță proteste în legătură cu situația gravă din domeniul edicațieiVlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare a BCS, împreună cu deputatul comunist, Constantin Starîș, au susținut un briefing în cadrul căruia au adus critici dure în adresa actualei guvernări pentru situația deosebit de gravă din domeniul educației, transmite Noi.md
Protest în Italia Ce au făcut activiștii de mediu
22 mai. 12:00  
Protest în Italia: Ce au făcut activiștii de mediuReprezentanții unui grup care cer adoptarea unor măsuri radicale pentru contracararea crizei climatice, au stropit marți clădirea Ministerului italian al Sănătății cu o substanță lavabilă. Protestatarii au stropit cu „vopsea” portocalie intrarea în clădirea Ministerului Sănătății din Roma. În plus, unul
În capitala Kîrgîzstanului au fost aduse trupe interne
19 mai. 11:21  
În capitala Kîrgîzstanului au fost aduse trupe interne În capitala Kîrgîzstanului au fost aduse trupe interne, iar întreaga poliție din Bișkek a fost pusă în alertă. Ambasadele străine și-au exprimat îngrijorarea cu privire la siguranța cetățenilor lor în această țară. A existat chiar și informații potrivit cărora un grup mare de studenți din Pakistan ar fi în
Poliția din Tel Aviv a dispersat un miting antiguvernamental
19 mai. 10:21  
Poliția din Tel Aviv a dispersat un miting antiguvernamentalPoliția israeliană a folosit tunuri cu apă și au fost implicate trupe călare pentru a dispersa un protest ilegal la Tel Aviv împotriva guvernului și în sprijinul eliberării ostaticilor din Fîșia Gaza, mitingul fiind însoțit de ciocniri cu forțele de ordine și rețineri, relatează RIA Novosti. Anterior, sîmb
Protestele continuă la Tbilisi
13 mai. 10:30  
Protestele continuă la TbilisiAngajații Ministerului Afacerilor Interne din Georgia la un miting la Tbilisi împotriva proiectului de lege privind „agenții străini” au reținut 20 de persoane, inclusiv un cetățean al Federației Ruse și doi cetățeni ai Statelor Unite.
Protestele zguduie și Israelul
12 mai. 12:30  
Protestele zguduie și IsraelulMii de israelieni au manifestat, sîmbătă, pentru a cere guvernului premierului Benjamin Netanyahu să facă mai mult pentru a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fîşia Gaza de către gruparea islamistă Hamas, relatează Reuters.
Ajutor pentru agricultori Ce a hotărît Comisia Europeană
3 mai. 08:45  
Ajutor pentru agricultori: Ce a hotărît Comisia EuropeanăComisia Europeană (CE) a anunțat că prelungește pînă la sfîrșitul anului 2024 cadrul temporar ce permite statelor din UE să acorde mai uşor importante ajutoare publice întreprinderilor agricole, ai căror reprezentanți au organizat proteste din cauza dificultăților economice. Acest lucru se referă la introd
Istanbul sub stare de asediu Ciocniri violente şi zeci de arestări
1 mai. 18:57  
Istanbul, sub stare de asediu: Ciocniri violente şi zeci de arestăriZeci de manifestanţi adunaţi la Istanbul pentru a sărbători 1 Mai au fost arestaţi miercuri de forţe de ordine, transmite AFP, citat de news.ro. Primele altercaţii au izbucnit în timp ce manifestanţi încercau să forţeze baraje de poliţie pentru a intra în emblematica Piaţă Taksim, epicentrul contestării, î
Georgia Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc împotriva demonstranţilor
1 mai. 17:40  
Georgia: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc împotriva demonstranţilorPoliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămînă ca să protesteze împotriva unui proiect de lege controversat, transmite AFP. Poliţişti mascaţi au intervenit fără avertisment, folosind gaze lacrimogene şi gloanţe de c
Fermierii amenință că ar putea ieși din nou la proteste
26 apr. 14:40  
Fermierii amenință că ar putea ieși din nou la protesteÎntr-o notă de preasă, Asociația Forța Fermierilor cere Parlamentului organizarea urgentă a consultărilor publice pe marginea proiectului de lege privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, criticat argumentat pe parcursul ultimelor 6 luni de către mai multe organizații și experți. ”Atragem ate
Protestele fermierilor polonezi ce a hotărît guvernul
26 apr. 12:30  
Protestele fermierilor polonezi: ce a hotărît guvernul Guvernul Poloniei a aprobat un decret care definește un plan de ajutorare pentru fermierii polonezi care au protestat la granița cu Ucraina și în fața instituțiilor guvernamentale în ultimele luni, cerînd mai multe beneficii și finanțare. După cum a explicat viceministrul Agriculturii Poloniei, Michal Kolo
Protest masiv în Argentina Cine a ieșit în stradă
24 apr. 08:30  
Protest masiv în Argentina: Cine a ieșit în stradăZeci de mii de persoane au ieşit marţi pe străzile capitalei argentiniene, Buenos Aires, pentru a protesta împotriva reducerilor de fonduri în universităţile publice. Imaginile din oraş arată protestatari care dansează, cîntă la instrumente muzicale şi ţin bannere care cer protejarea finanţării educaţiei.
proteste
Cutremure stiri: 502