X 

Noutăţi

Rusia

Putin va fi informat cu privire la propunerile Kievului privind condițiile acordului cu Ucraina
29 mar. 2022,, 15:20  
Putin va fi informat cu privire la propunerile Kievului privind condițiile acordului cu UcrainaRusia va examina propunerile Ucrainei cu privire la termenii acordului și vor fi raportate președintelui Vladimir Putin. Despre acest lucru a declarat șeful delegației ruse, consilierul prezidențial Vladimir Medinski, relatează RIA Novosti. "Negocierile au fost constructive. Am primit propunerile din parte
Federația Rusă anunță că își reduce activitatea militară din regiunile Kiev și Chernigov
29 mar. 2022,, 15:15  
Federația Rusă anunță că își reduce activitatea militară din regiunile Kiev și ChernigovFederația Rusă anunță că-și reduce cardinal activitatea militară din regiunile Kiev și Cernihiv. Potrivit negociatorului-șef rus, Vladimir Medinski este o cedare militară a Rusiei pentru a permite negocierilor să avanseze. Negociatorului-șef rus, Vladimir Medinski, a declarat că negocierile de astăzi au fo
Medinski Negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost constructive
29 mar. 2022,, 15:10  
Medinski: "Negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost constructive"Negocierile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul au fost constructive. Despre rezultatele lor a vorbit șeful delegației ruse, asistentul președintelui, Vladimir Medinski, scrie TASS. "Am primit propuneri din partea Ucrainei de a examina poziția lor clar formulată cu privire la includerea în tratat", a su
Au fost numite condițiile Ucrainei privind garanțiile de securitate
29 mar. 2022,, 14:55  
Au fost numite condițiile Ucrainei privind garanțiile de securitate Șeful grupului ucrainean de negociere, deputatul David Arahamia a numit condițiile Ucrainei privind garanțiile de securitate. El a numit, de asemenea, țările care pot acționa în calitate de garanți ai securității. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la declarațiile lui Arahamia în timpul t
Turcia a dezvăluit rolul lui Abramovici în negocierile cu Ucraina
29 mar. 2022,, 14:00  
Turcia a dezvăluit rolul lui Abramovici în negocierile cu UcrainaOmul de afaceri Roman Abramovici a sosit la Istanbul ca negociator numit de președintele rus Vladimir Putin. Despre acest lucru a anunțat reprezentantul președintelui turc Ibrahim Kalin, relatează TASS. Potrivit acestuia, de altfel acesta nu ar fi putut intra pe teritoriul Turciei, precum și toți antrepren
Kremlinul a vorbit despre negocierile rusoucrainene de la Istanbul
29 mar. 2022,, 13:35  
Kremlinul a vorbit despre negocierile ruso-ucrainene de la IstanbulDespre unele rezultate semnificative ale negocierilor dintre delegațiile ruse și ucrainene la Istanbul se va putea vorbi pe 29 sau 30 martie. Despre acest lucru a declarat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, vorbind despre discuțiile dintre Moscova și Kiev, transmite TASS. "În ceea ce prive
Massmedia La negocierile de la Istanbul sînt discutate condițiile statutului neutru al Ucrainei
29 mar. 2022,, 13:10  
Mass-media: La negocierile de la Istanbul sînt discutate condițiile statutului neutru al Ucrainei La negocierile dintre Ucraina și Rusia de la Istanbul sînt discutate condițiile statutului de neutralitate. Această problemă a fost ridicată în cadrul reuniunii tete-a-tete a șefilor delegațiilor. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la Interfax din Rusia. Potrivit publicației, astfel de
Ucraina Numai cu un acord privind garanțiile internaționale de securitate poate fi încheiat războiul
29 mar. 2022,, 12:50  
Ucraina: Numai cu un acord privind garanțiile internaționale de securitate poate fi încheiat războiulConsilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Mihail Podoleak, a declarat despre necesitatea unui acord privind garanțiile internaționale de securitate. El crede că aceasta este o condiție importantă pentru sfîrșitul războiului din Ucraina. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la bri
Au devenit cunoscute primele detalii ale negocierilor între Ucraina și Rusia de la Istanbul
29 mar. 2022,, 12:40  
Au devenit cunoscute primele detalii ale negocierilor între Ucraina și Rusia de la Istanbul Consilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Mihail Podoleak, a anunțat primele detalii ale negocierilor cu Rusia de la Istanbul. Potrivit acestuia, acum au loc consultări pe marginea mai multor probleme importante. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la telemarafon. "Acum au lo
Firmele private chineze ar putea lua locul companiilor occidentale în Rusia
29 mar. 2022,, 12:00  
Firmele private chineze ar putea lua locul companiilor occidentale în Rusia Firmele private din China văd în Rusia o țară cu oportunități de afaceri după retragerea în masă a companiilor occidentale. Despre acest lucru a anunțat ziarul South China Morning Post. Potrivit experților, întreprinderile mici vor urma sfatul ambasadorului Chinei în Rusia și vor încerca să "umple gaura" p
Peskov Rusia nu intenționează să atace NATO
29 mar. 2022,, 11:45  
Peskov: "Rusia nu intenționează să atace NATO"Federația Rusă nu intenționează să atace țările NATO. Dar poate face acest lucru doar ca răspuns. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la declarația secretarului de presă al Președintelui Rusiei, Dmitrii Peskov, în emisia canalului american PBS. În special, el a fost rugat să comenteze
China a îndemnat la deescaladarea conflictului din Ucraina
29 mar. 2022,, 11:30  
China a îndemnat la de-escaladarea conflictului din UcrainaMinisterul Afacerilor Externe al Chinei a cerut tuturor părților să ia măsuri care să contribuie la de-escaladarea conflictului armat din Ucraina și să promoveze dialogul, dar nu să înrăutățească conflictele. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la CGTN.
La Istanbul au început negocierile rusoucrainene
29 mar. 2022,, 10:55  
La Istanbul au început negocierile ruso-ucrainene Negocierile dintre Rusia și Ucraina au început la Palatul Dolmabahce din Istanbul. Despre acest lucru a anunțat Reuters cu referire la televiziunea ucraineană. Au început megocierile în formatul tete-a-tete între șeful delegației ruse, Vladimir Medinski și liderul fracțiunii "Slujitorul Poporului" din Rada
Erdogan a părăsit locul negocierilor dintre Rusia și Ucraina
29 mar. 2022,, 10:50  
Erdogan a părăsit locul negocierilor dintre Rusia și UcrainaPreședintele turc Recep Erdogan a părăsit locul întîlnirii delegațiilor Rusiei și Ucrainei la Istanbul. Despre acest lucru a anunțat RIA Novosti. Mașina liderului turc a părăsit teritoriul Palatului Dolmabahce însoțită de motocicliști. Se precizează faptul că astăzi Erdogan merge într-o vizită în Uzbekista
Turcia a numit cerința Rusiei privind Donbass și Crimeea drept nerealistă
29 mar. 2022,, 10:45  
Turcia a numit cerința Rusiei privind Donbass și Crimeea drept "nerealistă"Purtătorul de cuvînt al președintelui turc, Ibrahim Kalin, a numit cererile Rusiei în negocierile cu Ucraina de a recunoaște Crimeea ocupată drept teritoriu al Rusiei și independența Donbass, ca fiind "nerealiste". Ankara a sfătuit Moscova să vină cu alte idei. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu r
Erdogan așteaptă noutăți fericite de la negocierile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul
29 mar. 2022,, 10:35  
Erdogan așteaptă noutăți fericite de la negocierile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul Delegațiile Rusiei și Ucrainei au sosit pentru negocieri la Istanbul, care vor avea loc la palatul Dolmabahce. Partea turcă așteaptă noutăți fericite în urma desfășurării lor. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la declarația președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan. "Continuarea confli
La Istanbul au fost înăsprite măsurile de securitate înainte de negocierile dintre Rusia și Ucraina
29 mar. 2022,, 10:10  
La Istanbul au fost înăsprite măsurile de securitate înainte de negocierile dintre Rusia și UcrainaÎnainte de începerea negocierilor dintre delegațiile Moscovei și Kievului, care urmează să aibă loc pe 29 martie, la Istanbul au fost înăsprite măsurile de securitate. Despre acest lucru a anunțat RIA Novosti cu referire la un corespondent de la fața locului. Potrivit agenției, în timpul sosirii membrilor
Abramovici a ajuns la Istanbul unde vor avea loc negocierile rusoucrainene
29 mar. 2022,, 10:05  
Abramovici a ajuns la Istanbul, unde vor avea loc negocierile ruso-ucraineneMiliardarul rus Roman Abramovici a sosit la Istanbul, unde Rusia și Ucraina vor purta discuții marți, 29 martie. Despre acest lucru a declarat TASS. Întâlnirea delegațiilor ruse și ucrainene va avea loc la Palatul Dolmabakhche. Potrivit purtătorului de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, încă nu putem vo
Erdogan a ajuns la Istanbul la negocierile între Rusia și Ucraina
29 mar. 2022,, 09:55  
Erdogan a ajuns la Istanbul, la negocierile între Rusia și UcrainaPreședintele turc Recep Tayyip Erdogan a sosit la discuțiile delegațiilor Rusiei și Ucrainei la Istanbul, care sînt programate să înceapă pe 29 martie, la 10:30. Despre acest lucru a anunțat RIA Novosti. Șeful statului turc a declarat că prelungirea conflictului actual dintre Moscova și Kiev nu este în ava
Cetățenii din țările neprietenoase vor avea restricții la intrarea în Rusia
29 mar. 2022,, 09:32  
Cetățenii din „țările neprietenoase” vor avea restricții la intrarea în RusiaMinistrul de externe rus, Serghei Lavrov, a anunţat luni că este în pregătire un decret prezidenţial vizînd restricţionarea accesului pe teritoriul Rusiei pentru cetăţenii unor state responsabile de acţiuni 'inamicale', în plin val de sancţiuni contra Moscovei în urma ofensivei sale în Ucraina, transmite AFP
BBC O delegație ucraineană a sosit la Istanbul pentru negocieri
29 mar. 2022,, 08:09  
BBC: O delegație ucraineană a sosit la Istanbul pentru negocieriO delegație ucraineană a sosit, marți, la Istanbul, Turcia, pentru discuții de pace cu omologii lor ruși, transmite BBC. Discuțiile față în față, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marți la ora locală 10:00
Financial Times Rusia ar fi dispusă să accepte aderarea Ucrainei la UE
29 mar. 2022,, 07:34  
Financial Times: Rusia ar fi dispusă să accepte aderarea Ucrainei la UERusia ar fi dispusă să accepte ca Ucraina să adere la UE, dacă renunță la NATO și rămîne nealiniată militar, au declarat pentru „Financial Times” patru persoane care sînt la curent cu discuțiile dintre cele două părți pentru o încetare a focului. Negociatorii ruși și ucraineni urmează să se întîlnească mar
Cetățenii Rusiei pot deschide un cont în băncile georgiene
28 mar. 2022,, 19:15  
Cetățenii Rusiei pot deschide un cont în băncile georgieneÎn prezent, cetățenii ruși au încă posibilitatea de a deschide un cont în băncile georgiene, în același timp ei nu sînt obligați să semneze un document care condamnă operațiunea specială a Federației Ruse în Ucraina. Cetățenii Rusiei, ca și alți străini, pot solicita deschiderea unui cont bancar în băncile
Zelensky la criticat pe Macron
28 mar. 2022,, 18:00  
Zelensky l-a criticat pe MacronPreședintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, l-a criticat pe președintele francez Emmanuel Macron pentru poziția sa cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei. În opinia sa, astfel de acțiuni ale autorităților franceze se datorează faptului că lor le este "frică de Rusia". Despre acest lucru a anunțat
China a cerut Rusiei și SUA să aibă o atitudine responsabilă față de dialog
28 mar. 2022,, 17:45  
China a cerut Rusiei și SUA să aibă o atitudine responsabilă față de dialogÎn situația actuală, Rusia și Statele Unite ar trebui să fie responsabili față declarații și să se abțină de la declarații care ar putea dăuna dialogului dintre părți. Despre acest lucru a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, comentînd cuvintele președintelui americ
Lavrov a admis desfășurarea negocierilor dintre Rusia și Ucraina în Serbia
28 mar. 2022,, 16:30  
Lavrov a admis desfășurarea negocierilor dintre Rusia și Ucraina în SerbiaDelegațiile de la Moscova și Kiev pot merge la negocieri nu numai în Turcia, ci și în Serbia. Cel puțin, Rusia este gata să ia în considerare o astfel de posibilitate, a declarat ministrul de Externe, Serghei Lavrov, citat de TASS. "Vom fi pregătiți să luăm în considerare și alte locații, inclusiv Belgradu
Negocierile dintre Ucraina și Rusia pot începe abia mîine
28 mar. 2022,, 16:00  
Negocierile dintre Ucraina și Rusia pot începe abia mîine Negocierile dintre Ucraina și Rusia la Istanbul pot începe abia marți, 29 martie. Începutul negocierilor s-a schimbat din cauza problemelor logistice. Despre acest lucru a anunțat membrul delegației ucrainene, David Arahamia.
A fost anunțată data negocierilor între Rusia și Ucraina la Istanbul
28 mar. 2022,, 14:15  
A fost anunțată data negocierilor între Rusia și Ucraina la IstanbulUrmătoarea rundă de negocieri între delegațiile Rusiei și Ucrainei la Istanbul va începe în seara zilei de 28 martie. Data discuțiilor a fost numită de un oficial turc de rang înalt, relatează Reuters. Sursa agenției nu a oferit alte detalii despre viitorul proces de negocieri. Potrivit Reuters, Ankara spe
Cît de mult va suferi Moldova din cauza ruperii legăturilor economice cu Estul
28 mar. 2022,, 13:45  
Cît de mult va suferi Moldova din cauza ruperii legăturilor economice cu Estul?Datorită rupturii, schimbării legăturilor economice cu Estul din cauza războiului din Ucraina, Moldova ca țară va trebui să treacă printr-o reorientare radicală, o schimbare radicală a furnizorilor, schimbări în lanțurile logistice și toate problemele conexe. Această opinie a fost exprimată de expertul eco
Turcia și Ucraina au discutat despre organizarea negocierilor cu Rusia la Istanbul
28 mar. 2022,, 11:55  
Turcia și Ucraina au discutat despre organizarea negocierilor cu Rusia la IstanbulMinistrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a discutat telefonic cu omologul său ucrainean, Dmitri Kuleba, despre întîlnirea delegațiilor Moscovei și Kievului la Istanbul. Despre acest lucru a anunțat RIA Novosti cu referire la Ministerul turc de Externe. "S-a discutat despre situația de ultimă oră din Uc
Poisic Cea mai bună opțiune pentru Moldova este amplasarea facilităților de producție cu investiții din Federația Rusă
28 mar. 2022,, 09:31  
Poisic: Cea mai bună opțiune pentru Moldova este amplasarea facilităților de producție cu investiții din Federația RusăÎn condițiile sancțiunilor internaționale fără precedent, guvernul rus nu numai că manevrează admiterea pe piața țării, ci și schimbă multe reguli și legi care funcționau de ani și decenii. Printre aceste soluții se numără reducerea la zero a taxelor de import pentru mai mult de 450 de mărfuri. Mai exact,
Zelenski se declară deschis la compromisuri
28 mar. 2022,, 08:14  
Zelenski se declară deschis la compromisuriChestiunea neutralităţii Ucrainei, unul dintre punctele centrale ale negocierilor cu Rusia pentru a pune capăt războiului, este ''studiată în profunzime'', a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat duminică unor mass-media ruse independente, în care a menţionat printre alte
Următoarele negocieri între Rusia și Ucraina vor avea loc în Turcia
28 mar. 2022,, 08:00  
Următoarele negocieri între Rusia și Ucraina vor avea loc în TurciaUrmătoarea rundă de negocieri între Rusia și Ucraina, cu privire la încetarea focului, va avea loc în Turcia în perioada 29-30 martie. Următoarea rundă de negocieri dintre delegația Federației Ruse și Ucraina va avea loc în Turcia. Potrivit presei ucrainene, acestea vor avea loc în perioada 28-30 martie, t
Centrul geopolitic se îndreaptă acum spre Asia în frunte cu China Opinie
26 mar. 2022,, 10:00  
Centrul geopolitic se îndreaptă acum spre Asia, în frunte cu China. OpinieAcum este vorba despre nașterea unei noi ordini mondiale, are loc schimbarea centrului geopolitic înspre Asia, în frunte cu China, și se cristalizează o alianță nerostită: China, India și Rusia, care încep să-și desfășoare propria politică externă. Această opinie a fost exprimată de Stanislav Pavlovschi, e
Grosu Noi nu o să permitem ca cineva să se joace cu securitatea oamenilor
26 mar. 2022,, 09:30  
Grosu: ”Noi nu o să permitem ca cineva să se joace cu securitatea oamenilor”Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, spune că va solicita mai multe informații despre motivul pentru care Ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Lilian Darii, a fost convocat în această seară la Ministerul rus de Externe. Speakerul a declarat la emisiunea „Punctul pe Azi” d
Rusia intenționează să se retragă din acordul de pensii CSI
26 mar. 2022,, 08:55  
Rusia intenționează să se retragă din acordul de pensii CSISe preconizează denunțarea acestui acord în anul viitor. Potrivit autorităților ruse, aceasta și-a îndeplinit deja sarcinile. Ministerul Muncii și Protecției Sociale, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, a pregătit un proiect de lege privind denunțarea Acordului privind garanțiile drepturilor cetățen
Kuleba neagă existenţa unor progrese în convorbirile cu Rusia
25 mar. 2022,, 21:55  
Kuleba neagă existenţa unor progrese în convorbirile cu RusiaMinistrul de externe ucrainean, Dmitri Kuleba, a afirmat vineri că negocierile de pace cu Rusia sînt dificile şi a negat informaţiile conform cărora au fost înregistrate progrese în soluţionarea a patru din cele şase puncte-cheie ale negocierilor. „Nu există niciun consens cu Rusia asupra celor patru punct
Reacția MAEIE după ce ambasadorul Moldovei a fost chemat la MAEul rus
25 mar. 2022,, 21:38  
Reacția MAEIE, după ce ambasadorul Moldovei a fost chemat la MAE-ul rusMinisterul Afacerilor Externe și Integrării Europene confirmă convocarea ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă la Ministerul rus al Afacerilor Externe și exprimarea unui protest în legătură cu „mitingul de la Ambasada Rusiei la Chișinău din 24 martie”. În acest context, MAEIE menționează că au
Opinie În care se aplică sancțiuni Rusiei trebuie calculat și impactul asupra UE
25 mar. 2022,, 20:45  
Opinie: În care se aplică sancțiuni Rusiei, trebuie calculat și impactul asupra UECum funcționează sancțiunile impuse Federației ruse, care sînt efectele lor și care este poziția Republicii Moldova în acest sens au discutat participanții la dezbaterea publică organizată de Agenția de presă IPN. Dionis Cenușa, politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania, a
Rusia Celebra cîntăreaţă Alla Pugaciova şi soţul ei se află în Israel
25 mar. 2022,, 20:30  
Rusia: Celebra cîntăreaţă Alla Pugaciova şi soţul ei se află în IsraelCîntăreaţa Alla Pugaciova, cea mai mare vedetă a muzicii din Rusia de peste 40 de ani, se află în Israel cu familia ei, au declarat două surse pentru publicaţia israeliană Haaretz, după cum indică un articol apărut pe site-ul acesteia. La începutul lunii martie, presa rusă a relatat că artista, în vîrstă d
Vicol Guvernul joacă destul de inteligent între prețul la gaze și subiectul alinierii la sancțiunI
25 mar. 2022,, 20:27  
Vicol: Guvernul joacă destul de inteligent între prețul la gaze și subiectul alinierii la sancțiunI„În ce măsură sancțiunile occidentale vor patina din cauza deciziei Rusiei de a vinde gaz, de exemplu, doar pe ruble rusești?”, a fost una din întrebările din cadrul dezbaterii publice la tema „Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei: motive, mecanisme de acțiune, efecte, poziția Republicii Moldova”, care a
SUA anunță noi sancțiuni împotriva regimului lui Kim Jongun
25 mar. 2022,, 20:00  
SUA anunță noi sancțiuni împotriva regimului lui Kim Jong-unStatele Unite au anunţat impunerea de noi sancţiuni asupra unor entităţi ruse şi nord-coreene după ce Phenianul a lansat o rachetă balistică intercontinentală în zona maritimă economică exclusivă a Japoniei, informează Noi.md cu referire la agerpres.ro. Ţintele acestor ultime sancţiuni sînt acuzate că "tra
SUA au refuzat să facă presiuni asupra Ucrainei de dragul acordurilor cu Rusia
25 mar. 2022,, 17:45  
SUA au refuzat să facă presiuni asupra Ucrainei de dragul acordurilor cu RusiaStatele Unite nu vor face presiuni asupra Ucrainei pentru a o împinge spre orice acorduri diplomatice cu Rusia. Despre acest lucru a declarat asistentul președintelui SUA pentru securitate națională, Jake Sullivan, relatează RIA Novosti. SUA au refuzat să facă presiuni asupra Kievului de dragul acordurilor
Medinski La negocieri Moscova și Kievul bat pasul pe loc pe probleme politice
25 mar. 2022,, 16:45  
Medinski: "La negocieri, Moscova și Kievul "bat pasul pe loc" pe probleme politice"Moscova și Kievul, de fapt, pe principalele probleme politice "bat pasul pe loc". Așa a evaluat progresul negocierilor consilierul președintelui Rusiei, Vladimir Medinski, relatează TASS. În același timp, pe probleme secundare, pozițiile Rusiei și Ucrainei se apropie, a spus Medinski. Șeful delegației rus
Erdogan Ucraina și Rusia sînt aproape de un consens în privința la patru din cele șase puncte ale negocierilor
25 mar. 2022,, 16:00  
Erdogan: "Ucraina și Rusia sînt aproape de un consens în privința la patru din cele șase puncte ale negocierilor"Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Ucraina și Rusia au făcut progrese în procesul de negocieri. Potrivit lui, părțile sînt aproape de un consens în privința la patru din cele șase puncte. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la ediția turcă Anadolu Agency. Potrivit
Erdogan a refuzat să transmită Ucrainei complexele S400
25 mar. 2022,, 14:45  
Erdogan a refuzat să transmită Ucrainei complexele S-400 Autoritățile turce nu se vor putea alipi sancțiunilor împotriva Rusiei, deoarece nu pot permite cetățenilor lor să înghețe fără gazul rusesc. Despre acest lucru a declarat președintele Turciei, Recep Erdogan, jurnaliștilor turci la bordul avionului, întorcîndu-se de la summitul NATO, relatează tass.ru "
Erdogan spune că ar putea discuta cu Putin în următoarele zile
25 mar. 2022,, 14:00  
Erdogan spune că ar putea discuta cu Putin în următoarele zilePreședintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că la sfîrșitul acestei săptămîni sau la începutul săptămînii viitoare ar putea avea loc o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin. El intenționează să discute despre rezultatele summitului NATO. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina, cu
Opinie Achitarea în ruble pentru consumul de gaze va crea deficiențe
25 mar. 2022,, 11:30  
Opinie: „Achitarea în ruble pentru consumul de gaze va crea deficiențe”Acum cîteva zile, Rusia a cerut achitarea în ruble pentru consumul de gaze naturale furnizate. Experții spun că lucru doar va agrava situația și va crea anumite deficiențe atît pentru Federația Rusă, pentru Gazprom, cît și pentru cei care procură gaze naturale din această sursă. „Federația Rusă putea și în
Biden a vorbit despre integritatea teritorială a Ucrainei
25 mar. 2022,, 11:15  
Biden a vorbit despre integritatea teritorială a UcraineiPreședintele american Joe Biden, în cadrul unei conferințe de presă, a comentat situația din Ucraina. El a răspuns la întrebări despre concesiile teritoriale ale țării și participarea Kievului la G20. Cuvintele șefului statului sînt citate de RIA Novosti. Decizii teritoriale Biden a vorbit despre integr
Moldova și Rusia sînt dispuse să majoreze cifra de afaceri
25 mar. 2022,, 09:50  
Moldova și Rusia sînt dispuse să majoreze cifra de afaceriMoldova și Rusia sînt gata să extindă cooperarea comercială și economică și să crească cifra de afaceri comercială dintre cele două țări. Potrivit presei ruse, acest lucru a fost discutat în cadrul unei întrevederi desfășurate săptămâna aceasta la Moscova de viceministrul Ministerului Dezvoltării Economice
Rusia
Cutremure stiri: 502