X 
Cutremure stiri: 505

Protestatari eleni, baricadaţi în metroul din Atena

25 ian. 2013,, 16:07   Externe
3621 1
Foto: podrobnosti.ua
Poliţia din Grecia a făcut uz de forţă pentru a dispersa zeci de grevişti baricadaţi într-un depou al metroului din Atena. Protestatarii au fost luaţi pe sus de către forţele de ordine, după ce timp de opt zile au refuzat să se întoarcă la locul de muncă. Între timp, capitala Greciei este paralizată din cauza grevei angajaţilor din transport.

Aproape 300 de poliţişti au luat cu asalt încăperea subterană, după ce protestatarii au ignorat o decizie judecătorească privind obligativitatea de a reveni la locul de muncă. În timpul încăierărilor cu forţele de ordine, cel puţin un om a fost rănit, iar alţi 10 - reţinuţi.

"Guvernul încearcă, printr-o manieră violentă, să ne pună la pămînt, să reprime lupta şi cererile noastre", spune un protestatar.

"Guvernul a ales cea mai proastă modalitatea de a reacţiona, după ce a ordonat ilegal muncitorilor să se întoarcă la muncă", a declarat secretarul general al Federaţiei de Transport, Costas Nikolakopoulos.

Cei 90 de angajaţi s-au baricadat în depoul metroului pentru a protesta faţă de reducerile salariale prevăzute de autorităţi. În semn de solidaritate, şi alte sindicate din transport s-au alăturat acţiunilor de protest. Astfel, locuitorii Atenei au rămas astăzi fără autobuze, troleibuze şi tramvaie.
Greva afectează peste jumătate de milion de oameni:

"Angajaţii din transport au decis să organizeze o grevă şi cred că toată lumea ar trebui să participe. Această stare de lucruri nu mai poate continua aşa, de aceea sîntem aici".

"Sînt afectat, deoarece nu există niciun mijloc de transport. Eu am venit de departe şi nu este corect ca toţi să intre în grevă în acelaşi timp".

Reducerile salariale din domeniul transportului fac parte dintr-un program de austeritate implementat de Guvernul elen şi cerut de creditorii externi, în schimbul unui ajutor financiar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав