|
Foto: noi.md |
Funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului, care îi revine în prezent democratului Vladimir Plahotniuc, a fost exclusă din legislație. În plenul Parlamentului, PLDM și PCRM au votat unanim pentru înlăturarea noțiunii respective, notează NOI.md. Președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleț, susține că operarea modificării este necesară, întrucît contravine Legii Supreme a statului, care nu prevede pentru structura internă a Parlamentului funcția de prim-vicepreședinte.
În același timp, din text a fost exclusă o parte a proiectului care prevedea că vicepreședinții Parlamentului pot fi revocați din funcție la solicitarea fracțiunii Parlamentare care i-au propus sau cu numărul a 1/3 din deputați. Astfel, demiterea unui vicepreședinte al Parlamentului va fi posibilă doar la propunerea președintelui Parlamentului.
Înainte ca PLDM și PCRM să voteze pentru proiect, PD a solicitat o pauză de aproape o oră.
Menționăm că funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului a fost instituită în anul 2009 și pînă în prezent a fost ocupată de trei persoane – deputatul PCRM de atunci, Vladimir Țurcanu, iar ulterior i-a revenit lui Serafim Urechean, partidul căruia făcea parte din AIE. Vladimir Plahotniuc a fost numit în această funcție pe data de 30 decembrie 2010.
Adăuga comentariu