Cutremure stiri: 505

PCRM cheamă cetățenii să lupte pentru organizarea alegerilor

14 mar. 2013,, 11:16   Politică
3064 1
Foto: publika.md
Partidul Comuniştilor şi Uniunea Tineretului Comunist a protestat astăzi în fața Palatului Republicii, unde de obicei se desfășoară ședințele plenare ale Parlamentului. Protestatarii au scandat „Întoarceți-ne secera și ciocanul” și „Vrem alegeri”.

Membrii PCRM acuză guvernarea de uzurparea puterii în stat, numindu-i pe reprezentanții puterii ”uzurpatori”, ”contrabandiști” și ”criminali”. În discursul său ţinut în limba rusă, liderul PCRM a spus că doar anticipatele pot salva Republica Moldova, relatează NOI.md.

„Acesta este numai începutul protestelor, care urmează a fi organizate în toată țara. Acest Guvern este pentru corupție, pentru hoție, pentru criminalitate. Vor putea ei timp de o lună să devină mai buni, să se întoarcă cu gîndul la popor? Nu. Să luptăm pentru alegeri cu toți împreună”, a îndemnat liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Liderul PCRM a mai spus că Guvernul a fost demis pentru că nu și-a îndeplinit promisiunile. “Noi sîntem cei care am făcut primii paşi pe calea integrării europene. Unde sînt acum europenii care atunci cereau acest lucru? Cînd ne vom învăţa să votăm corect, atunci vom deveni un stat prosper. Noi putem să facem acest lucru. Noi am demonstrat că Moldova poate să se dezvolte de sine stătător, fără intervenţia şi banii europenilor", a subliniat Voronin.

Ulterior, membrii PCRM s-au îndreptat la reședința de stat unde se află președintele țării, Nicolae Timofti.

Menționăm că acesta este al treilea protest în săptămîna curentă, organizat de PCRM. Anterior, membrii și simpatizanții partidului au protestat în fața Curții Constituționale, solicitînd anularea Legii cu privire la interzicerea secerii și ciocanului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав