Cetăţenii români din conducerea Moldovei au ieșit de sub controlul curatorilor bucureşteni

Foto: ruvr.ru

Căderea guvernului de la Chişinău a provocat reacţii negative ale oficialilor europeni, americani şi români. Acum, accentul este pus pe strategia de a forţa liderii politici de la Chişinău să reanimeze defuncta Alianţă pentru Integrare Europeană, dar deja se vede că procesul este foarte dificil. Între timp, diverse cercuri de putere de la Bucureşti s-au apucat să caute vinovaţi în dezastrul politic de la Chişinău.

Chiar şi o analiză superficială a componenţei coaliţiei de guvernare de la Chişinău, relevă că aceasta a bătut toate recordurile la capitolul numărului de cetăţeni români care ocupă diverse funcţii de conducere. Mai mult, declaraţiile de avere arată clar că sursele de finanţare a tuturor partidelor din defuncta alianţă de guvernare se află la Bucureşti. În aceste condiţii apare întrebarea firească referitoare la modul în care situaţia a ieşit de sub controlul curatorilor bucureşteni.

Unica trăsătură care uneşte toate analizeze dedicate acestui subiect este încrederea totală în existenţa unui plan diabolic al Moscovei care a şi dus la torpilarea guvernului de la Chişinău. După constatarea acestui „truism”, opiniile „experţilor” se duc pe căi divergente. O parte dintre analiştii români sugerează că alianţa de guvernare de la Chişinău a fost distrusă de către premierul Vlad Filat care a trădat idealurile euroatlantice. Din perspectiva celor care cred în această teorie, o dovadă a „trădării” lui Filat sînt deciziile pe care le-a luat în privinţa amînării implementării „pachetului energetic” impus Chişinăului de către Uniunea Europeană şi alte rezultate ale vizitei pe care a făcut-o la Moscova în 2012. Un argument adiţional în susţinerea acestei teorii este faptul că Vlad Filat a fost iniţiatorul formal al ruperii alianţei de guvernare. Prin presa specializată, ex-premierului moldovean deja i s-au amintit diverse „fapte mai puţin cunoscute” din perioada pe care a petrecut-o în România, făcîndu-se aluzii mai mult sau mai puţin fine la presupusele dosare de contrabandă şi la presupusele „intersecţii” pe care le-ar fi avut cu structurile SRI.

Pe de altă parte, se aud voci care îl desemnează în calitate de „trădător” pe oligarhul Vlad Plahotniuc, catalogat drept un „afacerist pro-rus”. Susţinătorii acestei idei nu se obosesc să o demonstreze, însă invocă presupusele legături care ar exista pe filiera Plahotniuc – Sorin Ovidiu Vîntu – Mircea Geoană, în contextul relaţiilor de afaceri pe care Plahotniuc li-ar fi avut cu Vîntu şi a vizitei lui Mircea Geoană la Moscova. În cadrul acestei teorii, „dovada finală” a „trădării” lui Plahotniuc o reprezintă votul pentru căderea guvernului Filat, atunci cînd susţinătorii oligarhului au votat la unison cu parlamentarii comunişti.

Cine are dreptate? Răspunsul corect este „nimeni”. Alianţa de guvernare de la Chişinău a fost de la început un monstru ţesut artificial din proiecte care reprezentau interesele diferitor grupări, atît din România cît şi din alte ţări occidentale. Nu este de mirare că această alianţă artificială nu a putut fi menţinută.

Totodată, merită satisfăcută curiozitatea celor interesaţi de cauzele reale ale situaţiei de la Chişinău. Pentru a înţelege ce s-a întîmplat, vom apela la scrierile marelui specialist în relaţiile internaţionale, Dan Dungaciu, director al Institutul de Ştiinţe Politice al Academiei Române. Reproducem un fragment din interviul acordat de Dungaciu ziarului România Liberă pe 26 decembrie 2012:

„Întrebare:Deci ce-ar putea să-i ofere Germania Rusiei, în aşa fel încît să fie de acord cu lărgirea spaţiului european pînă la Nistru ?

Dan Dungaciu :Modernizarea Rusiei, aşa cum s-a întîmplat pe vremea lui Petru cel Mare. În Rusia există bani, iar Germania ar putea să o înveţe pe Rusia cum să folosească aceste lichidităţi, mai multGermania ar putea să-şi relocheze alte industrii din alte spaţii. Dacă Germania îşi asumă modernizarea Rusiei,după modelul RDG, păstrînd desigur proporţiile, atunci s-ar putea să se întîmple ceva interesant pe această dimensiune.Germania poate obţine obiectivul dorit de UE: îmblînzirea Rusiei”.

Din acest fragment, se vede clar care era poziţia şi aşteptările comunităţii de experţi de la Bucureşti la sfîrşitului anului 2012. După trei luni, se vede clar că s-au întîmplat cu totul alte lucruri decît cele la care se aşteptau Dan Dungaciu şi restul „experţilor” bucureşteni. De altfel, într-un articol publicat de Vocea Rusiei pe 28 decembrie 2012, au fost explicate cauzele pentru care scenariul la care visează anumite forţe de la Bucureşti este absolut imposibil:

„Veste tristă pentru toţi care visează la un asemenea scenariu: atît transferul tehnologiilor cît şi relocarea industriilor germane în Rusia a început deja, nefiind vorba de o „îmblînzire a Rusiei”, ci de o cooperare cu caracter strategic de care ambii parteneri au nevoie. La recenta conferinţă a investitorilor germani în Rusia, ministrul de externe al Germaniei, Guido Westerwelle a făcut un apel către oficialii germani şi mass-media, chemîndu-i să trateze Rusia „cu mai mult respect” şi „ca pe un partener egal”. Situaţia în care Volkswagen deschide în Rusia fabrici cu circuit complet şi nu doar linii de asamblare, E.ON cofinanţează construcţia Nord Stream, iar ministrul german de externe îi îndeamnă pe rusofobii locali să fie mai atenţi la exprimare atunci cînd vorbesc despre Rusia, nu poate fi descrisă drept „o îmblînzire a Rusiei”. De fapt, astăzi asistăm la materializarea celui mai negru coşmar al rusofobilor din Europa de Est, un parteneriat strategic ruso-german, bazat pe pragmatism şi sprijin reciproc”.

Acum, după ce guvernul de la Chişinău a fost torpilat, urmează alegeri anticipate, iar alianţa de guvernare nu mai există, Dan Dungaciu găseşte o metaforă interesantă pentru a explica situaţia:

„Dacă însă privim geopolitic această poveste, nu doar Rusia este implicată, ci şi Germania, pentru că Berlinul este actorul care şi-a asumat relaţia cu Moscova şi gestiunea spaţiului estic la nivelul UE. Dacă va cădea AIE, va cădea şi proiecţia germană pe spaţiu.Adică, în termeni fotbalistici, am zice că, la Chişinău, Rusia a marcat în poarta Germaniei!”

Această opinie a profesorului Dungaciu demonstrează încă o dată că există cazuri în care „şcoala vieţii” este mult mai utilă decît învăţătura livrească. În această situaţie, ar fi bine ca echipa de experţi în relaţii internaţionale să ceară ajutorul lui Gigi Becali care le-ar putea explica pe înţelesul tuturor ce înseamnă „blat” în fotbal, cum se face şi ce scopuri serveşte.

Revenind la situaţia de la Chişinău, este limpede că unii lideri politici au sesizat o schimbare radicală a conjuncturii geopolitice şi încearcă să-şi obţină un nou statut, corelat cu o reevaluare a parteneriatelor de odinioară. Rămâne de văzut dacă vor avea perseverenţa necesară pentru a profita la maxim de situaţia nou creată.

Valentin MÂNDRĂŞESCU