Spicherul Legislativului a salutat intențiile președintelui ales,
Igor Dodon, de a convinge partea rusă să anuleze embargoul la produsele moldovenești, dar a precizat că guvernarea nu va accepta nicio soluție propusă de partea rusă, dacă aceasta va afecta parcursul european al țării. „Aparţine Rusiei deja o astfel de decizie. Orice decizie va fi acceptată de noi, dar nu în detrimentul căii de modernizare a Republicii Moldova prin integrarea europeană. Nu vom plăti un preţ atît de scump, pentru a accepta o soluţie în detrimentul integrării europene”, a explicat Candu.
Politicianul s-a referit și la inițiativa lui Igor Dodon cu privire la denunțarea sau revizuirea Acordului de asociere cu UE, menționînd că singura instituţie care denunţă acordurile internaţionale sau care le ratifică este Parlamentul, iar forul legislativ nu va admite acest lucru.
„În Parlamentul Republicii Moldova avem o majoritate foarte consolidată şi care vine cu suportul plenipotenţiar al Guvernului. Și orice intenţie a preşedintelui, indiferent că e declarativă sau prin acţiune, de a denunţa sau renegocia acordurile îi aparţine doar dumnealui şi va fi limitat în competenţe, precum prevede Constituţia. Majoritatea parlamentară nu va merge spre niciun fel de denunţare sau renegociere”, a remarcat Andrian Candu.
Întrebat totuși cum va proceda coaliția majoritară în cazul în care Igor Dodon, în calitate de șef de stat, va iniția semnarea unui memorandum cu Uniunea Euroasiatică, Candu a menționat că nu știe ce complicații comportă acest document.
„Integrarea Republicii Moldova într-o uniune cum e Rusia-Belarus, în general, e ceva ce ţine de domeniul fantasticului şi este irealizabil, şi nu văd niciun viitor. Lucrul acesta îl voi spune şi domnului Dodon, ce ţine de Uniunea Euroasiatică. Dacă semnarea şi ratificarea unui acord de a deveni membru în Uniunea Euroasiatică înseamnă în contradictoriu ieşirea din Acordul de asociere cu UE, atunci pasul acesta niciodată nu va fi făcut în actualele condiţii”, a declarat Candu.
Adăuga comentariu