|
Foto : noi.md |
Liderii PL, PLDM și PD din fosta Alianţă pentru Integrare Europeană vor avea o nouă întrevedere în viitorul apropiat. Despre acest lucru a anunţat preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, după ședința Parlamentului. Lupu a spus că, deocamdată, nu este stabilită ziua și ora întîlnirii.
“La această oră nu avem o zi determinată. Se discută posibilitatea, ba chiar și necesitatea organizării a încă unei întrevederi într-o perioadă restrînsă de timp, pentru nu este timp la dispoziție să stăm izolați și să nu discutăm”, a spus Marian Lupu.
Oficialul a declarat că societatea trebuie să afle ce o așteaptă. “Dacă reuşim să formăm un nou guvern bazat pe principii total diferite decît a fost pînă acum şi cu abordări net superioare, e una, dacă nu – alegeri anticipate”, a menționat președintele Parlamentului.
Menționăm că liderii AIE au mai
avut o întrevedere în această săptămînă.
Adăuga comentariu