Cutremure stiri: 501

Mișin: Examenele în Moldova se transformă într-un show video violent

8 apr. 2013,, 16:48   Politică
6117 3
Foto: rrm.md
Președintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relațiile interetnice, liderul Partidului "Renaștere - Vozrojdenie" Vadim Mișin a cerut ministrului Educației Maia Sandu să asigure condiții normale pentru susținerea examenelor de bacalaureat.

Această solicitare se conține în scrisoarea adresată ministrului Educației, iar copia acestei scrisori i-a fost transmisă prim-ministrului în exercițiu Vlad Filat, relatează NOI.md.

Astfel, Vadim Mișin a reacționat la declarația recentă a oficialilor din Ministerul Educației, precum că la centrele de bacalaureat vor fi instalate detectoare de metale, aparate de bruiaj și camere video.

În acest context, Vadim Mișin i-a propus șefei Ministerului Educației al Republicii Moldova să precizeze, dacă este vorba de susținerea examenelor de copii normali sau de copii cu un comportament antisocial, deviant?

"De ce să fie create condiții de parcă examenele ar urma să fie susținute de "mici infractori"? În loc de a fi asigurate condiții cu adevărat normale de examinare, acestea sînt transformate într-un show video violent, contrar tuturor normelor de drept, care încalcă grav drepturile omului, drepturile copilului! Nu sînt garanții că, după examene, aceste înregistrări nu vor fi plasate pe Internet, în rețelele sociale", a spus Mișin.

În finalul scrisorii se menționează că "în cazul în care mecanismul de procurare și utilizare a acestor dispozitive va fi lansat în țară, Comisia are dreptul să se adreseze la toate instanțele internaționale pentru protecția drepturilor omului, protecția drepturilor copilului. Vom face totul pentru a-i proteja pe copiii noștri de samavolnicia "funcționarilor din sfera educației".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав