Grănicerii au descoperit recent 3 mii de pachete de ţigări Monte-Carlo lîngă localitatea Drepcăuţi din raionul Briceni, situată la conexiunea hotarelor Moldovei, României şi Ucrainei. Şase ambalaje de articole de tutungerie cu timbre de acciz ucrainene erau mascate în tufişul rar al rîului Prut, fiind ambalate în pachete de polietilenă impermeabile. Se presupune că acestea urmau să fie transportate în România. Preţul mărfii pe piaţa neagră a ţării vecine este de cel puţin 9 mii de euro. Ţigările au fost confiscate.
Adăuga comentariu