X 
Cutremure stiri: 505

Plahotniuc: Trebuie să-i cer despăgubiri lui Filat

22 apr. 2013,, 11:26   Politică
19608 3
Foto: jurnal.md
Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, este gata să voteze pentru candidatul la funcția de premier, Vlad Filat, în această funcție. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Unimedia. Plahotniuc a menționat că nu vede nicio problemă în a-l vota pe Vlad Filat premier, însă se va conforma deciziei formațiunii. „Chiar dacă eu personal nu am probleme sa-l votez pe Vlad Filat în această funcție, decizia finală o ia partidul. În acest moment pot doar să vă spun că dialogul PDM cu Vlad Filat este unul constructiv, dar decizia finală o vom lua după ce va fi finalizată formarea noii echipe guvernamentale, după ce vom avea un program de guvernare și, nu în ultimul rînd, după ce vom constata ca s-a creat o majoritate stabilă în Parlament”, a precizat acesta.

De asemenea, Vlad Plahotniuc a declarat că nu a participat la niciun război cu Vlad Filat și că în prezent nu există necesitatea semnării unui armistițiu între cei doi.

„Faptul ca el a făcut unele declarații dure la adresa mea nu înseamnă nicidecum un război. Eu percep astfel de acțiuni ca o descărcare emoțională din partea lui, doar că ar trebui să-i cer despăgubiri pentru că-mi folosește numele ca să-și descarce supărările acumulate. Glumesc, desigur. Eu cred că Vlad Filat, atunci cînd s-a lansat în acele acuzații nefondate la adresa mea, a făcut-o folosind niște informații neverificate, așa-zise informații de presă, care nu s-au confirmat niciodată. Nu exclud că a fost victima unei dezinformări”, a spus Plahotniuc.

Menționăm că, pe 13 februarie, PLDM a denunțat acordul AIE-2. Atunci, Filat a spus că în Republica Moldova a demarat o campanie de sacrificare a interesului statului în numele interesului unei singure persoane – Vlad Plahotniuc, care și-a cumpărat un loc politic și vrea să cumpere o țară întreagă. Ulterior, PCRM și PLDM au votat pentru demisia lui Plahotniuc, care a renunțat la funcție după ce PLDM și PCRM au votat pentru excluderea noțiunii de prim-vicepreședinte al Parlamentului. La scurt timp, PCRM și PDM au demis guvernul Filat prin moțiune de cenzură.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав