X 
Cutremure stiri: 502

Democrații rămîn consecvenți: VOM PARTICIPA la crearea noului guvern alături de PLDM

23 apr. 2013,, 11:52   Politică
2353 1
Foto: pdm.md
Partidul Democrat din Moldova a luat act de decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, ca răspuns la sesizarea PL privind interimatul funcţiei de prim-ministru. Potrivit formațiunii, decizia implică mai multe efecte imediate şi, în aceste condiţii, sînt necesare anumite evaluări şi discuţii în perioada imediat următoare, relatează NOI.md

“PDM rămîne consecvent deciziei luate în Biroul Politic de a participa la formarea noii majorităţi parlamentare şi a noului guvern alături de PLDM şi toţi cei care doresc că Republica Moldova să iasă imediat din criza politică în care se află”, menționează PDM.

Sursa citată anunță că PDM urmează să aibă concluziile necesare pe marginea efectelor concrete ale deciziei Curţii Constituţionale şi să stabilească paşii pe care îi vor face mai departe.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul privind desemnarea lui Filat candidat la funcția de premier. Asta în condițiile în care ieri, deja s-a identificat o majoritate parlamentarăpentru susținerea noului guvern.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав